Sportivii secţiei de triatlon de la clubul Crişul Oradea şi-au făcut debutul în competiţii la trialul de la Ploieşti, desfăşurat în această săptămână şi dotat cu Cupa Primăverii.

Evenimentul este organizat de Federaţia Română de Triatlon.

Cu toate că a fost la prima participare, reprezentanții secţiei de triatlon de la CS Crişul au obţinut rezultate bune.

Astfel, elevii antrenoarei Annamaria Bako au obţinut un loc 5 şi o clasare pe poziţia a 6-a.

Pe locul al 5-lea s-a situat Petra Kato, la categoria cadeţi feminin, în timp ce Iris Samuilă a ocupat locul al 6-lea la categoria juniori II.

"Considerăm că este un început promiţător, iar sportivii au prezentat mult potenţial de progres. Felicitări tuturor celor implicaţi şi mult succes la următorul trial!", a transmis directorul clubului Crişul Oradea, Peto Dalma Csilla, într-un comunicat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!