Penitenciarul de maximă siguranță din centrul Oradiei își deschide și în acest an porțile în fața celor curioși să vadă care sunt condițiile din închisoare și ce activități au deținuții. Se vor organiza tururi separate pentru jurnaliști, familiile angajaților și pentru alți orădeni interesați. 

„Ziua lucrătorilor din penitenciarele din România, sub patronajul spiritual al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii sistemului, sărbătorită în fiecare an la data de 29 iunie, reprezintă un bun prilej de a vă aduce în atenție activitatea polițiștilor de penitenciare care își asumă responsabilitatea unei complexe misiuni sociale, în spiritul legii”, a transmis vineri comisarul Adina Bîrda, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea. 

Potrivit informării, miercuri, 26 iunie, se vor organiza vizitele pentru reprezentanții mass-media și instituții partenere ale Penitenciarului. 

Joi, 27 iunie, se vor organiza vizite pentru „reprezentați ai societății civile”, care vor intra în penitenciar în ture, de la orele 9, 10, 11 și 12. Grupurile vor fi formate din maximum 20 de persoane. Apoi, de la ora 13.30 și de la ora 14.30 vor fi tururile dedicate familiilor angajaților unității.

„Scopul derulării acestei activități este de a prezenta penitenciarul și activitățile derulate zilnic de către personalul instituției, activitățile și programele în care sunt implicate persoanele private de libertate în vederea pregătirii pentru reintegrarea în societate, dar și rolul pe care îl are instituția pe plan social”, menționează reprezentanta Penitenciarului Oradea. 

Cei care vor vizita unitatea de detenție trebuie să aibă la ei un act de identitate, să poarte ținute decente, să treacă de control și să predea, pe durata turului, telefoanele mobile.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!