Incident bizar luni dimineață, pe șantierul Cartierului Luceafărul din Oradea. Un bărbat care s-a ascuns în blocul aflat în construcţie a amenințat că se aruncă, după ce muncitorii care turnau şapa la etajul 1 și l-au găsit au chemat Poliția.
Deocamdată nu sunt clare împrejurările în care individul a ajuns pe şantierul din Cartierul Luceafărul, dar se pare că iniţial ar fi fost însoţit de un alt bărbat, care a plecat după câteva ore.
Muncitorii de pe şantier spun că bărbatul a fost găsit de primii constructori care au ajuns la muncă luni dimineaţa. "L-au găsit când voiau să toarne şapa la etajul 1. El era acolo, între pereţi, cred că era drogat", a povestit unul dintre ei pentru BIHOREANUL.
Bărbatul a fost găsit într-unul din apartamentele ce se construiesc în zona dinspre clădirea Poliţiei Municipiului Oradea.
Blocul va fi cea de-a patra construcție pentru locuințe ridicată de firma Selina în cartierul Luceafărul din Calea Aradului.
Cert este că Poliția a fost anunțată, iar bărbatul a fost identificat rapid, fiind cunoscut prin antecedente sale. Este vorba despre un tânăr de circa 20 de ani, care în momentul sosirii poliţiştilor era agitat, striga şi ameninţa că se mutilează, sau că se aruncă de la etaj, motiv pentru care a fost solicitat şi un echipaj medical, iar în final a fost transportat la spital.
"În urma unui apel primit la numărul de urgenţă 112, la ora 8.05, poliţiştii din Oradea s-au deplasat la faţa locului unde au găsit o persoană care tulbura ordinea şi liniştea publică. Este vorba despre un tânăr care a fost ridicat şi transportat la un spital din municipiu", a declarat pentru BIHOREANUL purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa.
Potrivit surselor BIHOREANULUI, cel în cauză a mai fost implicat într-un incident, în 2017, când a fost filmat în timp ce vandaliza un tramvai al regiei de transport în comun. O prietenă l-a imortalizat când a urcat cu bicicleta în tramvai, a forţat geamurile să se deschidă, apoi şi banchetele tramvaiului, reuşind să rupă cel puţin un scaun, fapte salutate cu satisfacţie de fata care-l filma şi care-l încuraja să continue. Imaginile au apărut în reţeaua SnapChat, distribuite chiar de către protagonişti. Regia de transport în comun a anunţat, atunci, că va reclama distrugerea la Parchet.
De altfel, tânărul are mai multe probleme penale, fiind condamnat definitiv pentru conducerea unui autovehicul fără permis şi furturi, şi a avut două procese pentru loviri, de care a scăpat împăcându-se cu victimele sale.