„Un primar, indiferent de localitate, pentru a realiza un proiect de dezvoltare, are nevoie de aprobarea Consiliului Local”, a spus primarul Ilie Bolojan în ultima sa conferinţă de presă înaintea alegerilor de duminică, susţinută împreună cu viceprimarul Mircea Mălan, candidat la Consiliul Judeţean, subliniind că miza acestui scrutin nu este doar funcţia de primar, ci mai ales mandatele în cele două consilii, atât municipal, cât şi Judeţean.

Nevoia de stabilitate

„Dacă partidul care îl susţine pe primar are majoritatea în Consiliul Local, localitatea se poate dezvolta normal, fără tergiversări şi fără blocaje. Dacă primarul nu are majoritatea, proiectele fie sunt blocate, fie  trebuie recurs la coaliţii sau la negocieri pe fiecare proiect cu celelalte partide”, a adăugat primarul, amintind însă că „în România coaliţiile se termină totdeauna prost”.  

Pentru a evita asemenea situaţii, „pentru ca Oradea să se dezvolte accelerat, este nevoie de stabilitate”, a spus Bolojan, cerând că „toţi orădenii care au încredere în mine să voteze lista PNL pentru Consiliul Local”, o parte din aceasta fiind formată „din membrii echipelor de până acum, iar o parte sunt noi în politică, ni s-au alăturat înainte de campanie şi au o carieră profesională care nu poate fi pusă la îndoială”.

„Compoziţia pestriţă” stopează ori încetineşte

Un „caz-şcoală” despre ce se întâmplă când într-un Consiliu mandatele sunt răsfirate la mai multe partide este cel al CJ Bihor, şi nu de 4 sau de 8 ani, ci de aproape două decenii.

UDMR a avut totdeauna circa 30% din mandatele în CJ, iar PD, PNL şi PSD între 20%-25%, iar în plus au avut un mandat sau două şi partide populiste şi anti-sistem (gen PPDD). Acest lucru a făcut totdeauna ca rezultat faptul că „niciun partid nu a fost capabil să genereze o majoritate” şi „fiecare a fost prea slab să imprime o direcţie de dezvoltare clară, dar suficient de puternic pentru a le bloca pe celelalte”, astfel că fie nu s-au luat decizii, fie „decizia a fost prea diluată, la fel ca dezinfectanţii Hexi Pharma”.

Îndemn la vot pentru dezvoltare

Dată fiind experienţa trecutului, Bolojan a insistat ca orădenii şi bihorenii să voteze coerent, aşa încât PNL să aibă majoritatea atât în Consiliul Local Oradea, cât şi în Consiliul Judeţean Bihor.

„Îi rog pe cetăţenii care au încredere în mine să voteze şi listele PNL la Consiliul Local şi Consiliul Judeţean, pentru că de fapt votează pentru ca proiectele de dezvoltare ale oraşulului şi judeţului să fie puse în aplicare”, a spus edilul în funcţie.

Bolojan a ţinut să-i mulţumească viceprimarului de până acum al Oradiei, Mircea Mălan, spunând că acesta a lucrat cu el permanent şi „dacă se apreciază că eu am fost un primar bun, aceasta se datorează şi colegilor mei din Primărie, inclusiv domnului Mălan, şi din Agenţia de Dezvoltare Locală”.

Bihorenii să aleagă „puterea faptelor”

La rându-i, Mircea Mălan a amintit că încă de la începutul campaniei pentru conducerea Consiliului Judeţean şi-a propus o campanie „frumoasă”, în care „să vorbim numai despre faptele noastre, despre ceea ce am făcut până acum, şi despre intenţiile noastre, despre ceea ce vom face mai departe”, şi consideră că s-a ţinut de promisiune, în niciuna din sutele de întâlniri de campanie neabordând subiecte legate de alte partide ori de alţi candidaţi şi făcând o singură promisiune, „că noi ne vom face datoria, pentru că ştim ce avem de făcut şi vom face ce trebuie făcut”.

Mălan a amintit că în această campanie, în Oradea şi în Bihor, PNL „este singurul partid care s-a prezentat în faţa cetăţenilor cu un program de dezvoltare unitară a întregului judeţ”, invitând alegătorii să susţină acest program, ce presupune colaborarea tuturor instituţiilor publice, mediului de afaceri şi cetăţenilor, şi la alegerile de duminică, prin vot. „Îi îndemn să meargă la vot şi să aleagă puterea faptelor”, a încheiat Mălan.