Vă mai amintiţi de judecătorul Pălcuţ (Dumnezeu să-l ierte!), perversul dat în vileag că naveta între Oradea, unde locuia, şi Marghita, unde judeca, în patru labe (două la plecare, două la sosire), etalându-şi podoaba sexuală necunoscutelor? Dacă preţioasele indicaţii emise de la Bruxelles săptămâna trecută erau atunci în vigoare, demascarea de către BIHOREANUL a magistratului obsedat era nici mai mult, nici mai puţin decât "hărţuire a Justiţiei".
Fireşte, tot amestec în afacerile Justiţiei ar fi fost şi articolele care de-a lungul timpului au demonstrat că isprăvile fostului rector Teodor Maghiar (să-l ierte Dumnezeu şi pe acesta!) au fost tăinuite de liota de judecători, procurori şi poliţişti orădeni pe care Unchiul îi împroprietărise cu funcţii şi patalamale universitare, de-a trebuit să intervină cineva tocmai de la Bucureşti ca să dezgroape măcar scandalul falsificării cifrei de şcolarizare şi pe cel al eliberării frauduloase de diplome la Medicină.
Reflectoarele aprinse în cazul Paprika, cel care acum două veri a spulberat trei tinere cu Merţanul pe o străduţă din Ioşia, ar fi trecut şi ele drept o intruziune în treburile Justiţiei. Lez-Justiţie ar fi fost şi invitaţia adresată judecătorilor orădeni de a nu muşamaliza dosarul fostului şef al OPC, prins în flagrant cu şpaga de la comercianţii de etnobotanice, şi descoperirea că o judecătoare de la Curtea de Apel a fost turnătoare la Securitate, şi dezvăluirea că mega-reformatorul Cristi Danileţ a făcut blat într-un proces cu propriii părinţi doar ca să subţieze pensia alimentară datorată propriei fetiţe, şi relatarea că procurorii au anchetat votanţii de la Referendum până şi în biserici, ba chiar şi simpla constatare că Judecătoria a obligat o firmă din oraş să achite o datorie pe care n-o avea unei alte firme cu care nici măcar nu făcuse afaceri.
La fel ar fi fost etichetate şi dezvăluirile privindu-i pe poliţaiul ce vindea pe sex indulgenţe la Curtea de Apel şi pe judecătorul ce urma să se bucure de desfătările pe care i le arvunise bravul om al legii în uniformă.
Niciun jurnalist român, cât de iscusit ar fi, n-a descoperit cu precizie resorturile care au transformat raportul MCV (instituit pentru "monitorizarea" justiţiei, vă amintiţi?) într-un rechizitoriu inept la adresa presei româneşti sub o formă pe care Comisia Europeană n-ar fi îndrăznit nici măcar s-o sugereze, bunăoară, în Africa ori Asia. Le poate, cel mult, intui.
Dedesubturile, însă, chiar nu mai contează. Pentru noi, bieţi breslaşi şi cititori de ziare, simpla rememorare a unor cazuri precum cele de mai sus dovedeşte cu prisosinţă (deh, viaţa bate birocraţia, fie ea şi bruxeleză!) că UE îşi dă dracului, una câte una, chiar valorile care au stat la baza înfiinţării ei. Aşa se face că, în timp ce naivii fredonează Oda Bucuriei, cinicii le răstesc Mucles şi îi distribuie în Corul Robilor!