Poliţiştii Serviciului Rutier Bihor şi angajaţii Serviciului Drumuri Naţionale Oradea au montat, zilele acestea, mai multe indicatoare în limba ucraineană pe DN 19, spre punctele de trecere a frontierei din Săcueni şi Valea lui Mihai, pentru a uşura tranzitul refugiaţilor care vor să ajungă Ungaria prin punctele de trecere a frontierei din Bihor.

Decizia a fost luată după ce traficul pe DN 19 a crescut, refugiaţii ucraineni alegând să ocolească Punctul de trecere a frontierei Petea din judeţul Satu Mare, care în ultimele zile este extrem de aglomerat, cozile de maşini întinzându-se pe mai mulţi kilometri.

Indicatoarele rutiere au fost montate la intrările în Valea lui Mihai şi Săcueni, dar şi în mai multe puncte din cele două localităţi, lângă dispozitivele deja existente, care arată atât direcţia spre punctele de frontieră, cât şi numărul de kilometri pe care şoferii le mai au de parcurs până la graniţă. 

Totodată, conducerea Poliţiei Bihor a dislocat mai multe echipaje ale Serviciului Poliţiei Rutiere Bihor pentru a fluidifica traficul atât pe DN 19, cât şi pe DN1, pentru a preveni eventualele accidentele rutiere generate de oboseala şoferilor ucrainieni, cum a fost şi cel de marţi seara, care s-a soldat cu rănirea a două persoane.

"În această perioadă se acţionează cu efective mărite atât pe DN 19, cât şi pe DN1, fiind angrenaţi toţi poliţiştii de la Poliţiile municipale şi orăşeneşti, cei ai Biroului Rutier Oradea, cât şi cei de la Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, pentru fluidizarea traficului şi prevenirea evenimentelor rutiere", a declarat ofiţerul de presă al Poliţiei Bihor, Ioana Lascău. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!