Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au cedat la o diferenţă de 20 de puncte primul joc oficial din noul sezon. „Roş-albaştrii” au primit, vineri seară, la Oradea Arena, replica rivalilor de la U BT Cluj în derby-ul primei etape din faza grupelor Cupei României.

Dovedindu-se a fi o echipă redutabilă, U BT Cluj s-a impus clar, după ce, exceptând primele minute, a controlat partida pe întreaga sa durată, iar chiar în final şi-a permis luxul de-ai utiliza pe cei mai tineri componenţi ai lotului.

Scorul final a fost 87-67 pentru U BT, care, pe reprize, s-a impus cu: 20-15, 21-19, 24-13 şi 22-20.

Jocul, care a contat pentru Grupa B a Cupei României, a demarat cu Neal, Richard, Nicolescu, Tarolis și Freeman, în teren pentru CSM CSU.

După ce cele două echipe s-au succedat la conducere, primul sfert s-a încheiat în avantaj pentru clujeni, cu 20-15. Apoi în sfertul al doilea, cei de la U BT s-au aflat în permanenţă la conducere, pentru a intra în pauza mare cu un avantaj de şapte puncte, scor 41-34.

Din păcate pentru orădeni, din sfertul III, cei de la U BT Cluj au stăpânit destul de clar jocul, s-au distanţat pe tabelă, pentru a intra în ultima pauză cu un avantaj de 18 puncte, scor 65-47.

În ultimele zece minute, cei de la U BT doar şi-au conservat diferenţa, iar în final chiar au dat posibilitate tinerilor să evolueze. Partida s-a încheiat cu scorul de 87-67 pentru jucătorii echipei clujene, spre dezamăgirea antrenorului Cristian Achim.

„A fost un meci între două echipe, la ora aceasta, complet dezechilibrate. Noi o să luăm acest meci ca un punct de plecare şi vom vedea ce vom putea face de acum înainte. Este evident că am marcat puţine puncte, dar am mai discutat, am avut puţine meciuri de pregătire. Dezamăgirea mea personală este mare. Dar, asta este, mergem înainte, asta ne învaţă sportul”, a declarat la final tehnicianul formaţiei CSM CSU.

De partea cealaltă, antrenorul echipei clujene, Mihai Silvăşan, a fost mulţumit de prestaţia şi rezulatul elevilor săi.

„Ştiam ce ne aşteaptă la Oradea, aici în această sală, dar, cred eu, am jucat un baschet de calitate, mai ales în faza de apărare, unde i-am ţinut pe orădeni la doar 67 de puncte, ceea ce este un lucru extraordinar la un meci în deplasare. Mă bucur pentru această victorie, mă bucur că am păşit cu dreptul în actualul sezon competiţional şi că ne-am dat o şansă extrem de mare de a accede în Final 8-ul Cupei României”, a declarat Mihai Silvăşan.

De departe, principalul marcator al formaţiei orădene în acest joc a jost Erick Neal, autor a 23 de puncte. L-au urmat Donatas Tarolis cu 13 puncte, Kris Richard și Bobe Nicolescu, cu câte 10 puncte. De la formaţia clujeană, DJ Seeley a fost cel mai eficace, cu 18 puncte. El a fost secondat de Bryce Jones, cu 14 puncte.

De menţionat că înaintea jocului a fost ţinut un moment de reculegere în memoria lui Lajos Gyula Kovago, om de baschet cu o activitate derulată pe parcursul ultimelor decenii, care s-a stins din viaţă la începutul săptămânii.

Chiar dacă tribunele nu au fost arhipline de această dată, tot au fost mulţi spectatori vineri seara la Oradea Arena, care au făcut o atmosferă frumoasă, impulsionaţi de galerii.

Grupa B a Cupei României la baschet masculin va continua sâmbătă seara la Oradea Arena, când, tot de la ora 19, Dinamo Bucureşti se va duela cu U BT Cluj. Apoi, duminică seara, de la aceeaşi oră, 19, CSM CSU Oradea va întâlni Dinamo.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!