Aşa cum s-a întâmplat, în ultima vreme, aproape la fiecare întâlnire cu echipa din Cluj, formaţia orădeană de baschet masculin CSM CSU a trebuit să se recunoască învinsă şi sâmbătă seară, când a jucat în deplasare, în cadrul etapei a VII-a a campionatului Ligii Naţionale.

Baschetbaliştii orădeni au mers pe terenul campioanei şi au pierdut la un singur punct, cu scorul de 82-83, suferind astfel cea de-a treia înfrângere din actualul sezon.

Meciul a început într-o notă de echilibru, primul sfert fiind adjudecat de gazde la două puncte, cu 27-25. Din sfertul secund, campioana a început să se desprindă, iar în pauza mare a condus cu o diferenţă de zece puncte, scor 52-42, după ce în sfertul secund clujenii şi-au trecut în cont 25 de puncte, faţă de doar 17 ale orădenilor.

Din păcate, nici debutul părţii secunde a jocului nu a fost favorabil bihorenilor, care au cedat şi sfertul III, la patru puncte diferenţă, cu scorul de 14-18. În acest fel, cu zece minute înainte de final, Universitatea BT conducea la o diferenţă de 14 puncte, cu 70-56.

În ultima secvenţă de joc, elevii antrenorului Cristian Achim au început totuşi o cursă de urmărire a adversarului, fapt ce a făcut ca scorul se devină tot mai strâns. Orădenii şi-au adjudecat ultimele zece minute cu scorul de 26-13, insuficient însă pentru a întoarce soarta partidei în favoarea sa. În acest fel, rezultatul final al jocului a fost 83-82 pentru U BT Cluj, iar CSM CSU a trebuit să se recunoască învinsă încă o dată în faţa rivalei care mai de fiecare dată ia luat faţa în ultimul timp.

Principalul marcator de la bihoreni în acest joc a fost N. Milosevic, autor a 21 de puncte. El a fost urmat de O. Trotter, cu 14 puncte şi de A. Valeika, cu 10 puncte. Au mai marcat M. Pasalic şi G. Gajovic, câte 9 puncte, P. Stamenkovic şi B. Nicolescu câte 7 puncte şi B. Ţîbîrnă, 5 puncte. A jucat, dar fără să înscrie, şi căpitanul Andrei Mandache.

De la echipa clujeană, cei mai eficace baschetbalişti au fost G. Watson, cu 22 de puncte şi L. Kromah, cu 18 puncte.

În urma acestei etape, CSM CSU Oradea are 4 victorii şi 3 înfrângeri şi totalizează 11 puncte.

În alte trei jocuri ale rundei: BCU FC Argeş Piteşti – Politehnica Iaşi 78-68, SCM U Craiova – Dinamo 110-84 şi BC SCM Timişoara – CSM Steaua EximBank 86-83.

În etapa viitoare, jucătorii de la CSM CSU Oradea vor evolua pe teren propriu, cu BC SCM Timişoara, luni, 11 decembrie, de la ora 18.