Handbaliştii de la CSM Oradea au suferit, duminică, o înfrângere surprinzătoare, la Timişoara, în faţa tinerei echipe a celor de la CNOPJ.

Formaţia antenată de George Tăutu şi Cristian Gherman a plecat din poziţia de lider al clasamentului, iar fanii "roş-albaştrilor" se aşteptau la un succes detaşat, însă, spre ruşinea lor, handbaliştii orădeni au trebuit să se recunoască învinşi, în faţa unei echipe cu mulţi jucători de 17 şi 18 ani.

Meciul, care a contat pentru etapa a 16-a din Seria D a campionatului Diviziei A, s-a încheiat cu scorul de 32-31 pentru gazde. Mai mult, bănăţenii au fost în avantaj aproape în permanenţă pe tabelă, ei câştigând prima repriză cu scorul de 19-17.

Apoi, timişorenii au început mai bine repriza secundă şi s-au desprins la un incredibil maxim de şapte goluri (28-21), în minutul 39 al întâlnirii.

CSM a replicat totuşi şi a reuşit un parţial de 7-1 cu care a egalat situaţia la 31, însă Timişoara a marcat ultimul gol al partidei, unul decisiv, în ultimul minut. Autorul golului decisiv a fost Vlad Bălan. Acesta a marcat în total opt goluri, fiind cel mai bun marcator al lui CNOPJ Timişoara şi implicit omul partidei.

Pentru CSM Oradea principalul marcator a fost Devid Munea, cu 10 goluri. El a fost urmat de Ghiţă Mateaş, cu 8 goluri, Benjamin Szabo, cu 6 goluri, Adrian Mihăilescu, cu 4 goluri, Paul Oargă, Petru Pomian şi Georgel Costea, cu câte un gol fiecare.

În pofida înfrângerii, handbaliştii de la CSM Oradea rămân pe primul loc, cu 34 de puncte, urmaţi fiind de Unirea Sânnicolau Mare, cu 33 de puncte, şi Universitatea Craiova, cu 31 puncte. CNOPJ Timişoara a urcat pe poziţia a 4-a, cu 18 puncte.

În celelalte partide ale etapei a 16-a din Seria D a Divizia A, rezultatele consemnate au fost: Unirea Sânnicolau Mare - Universitatea Craiova 33-28 şi CSU Poli Timişoara - Beldiman Arad 28-24. CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu a avut liber.

În etapa viitoare, duminică, 9 februarie, CSM Oradea va evolua pe teren propriu, în compania celor de la Unirea Sânnicolau Mare. Partida va începe de la ora 14, iar intrarea spectatorilor va fi liberă.