Handbaliştii de la CSM Oradea nu s-au mai ridicat la nivelul jocului anterior, când s-au bătut de la egal la egal cu echipa de pe locul III, Minaur Baia Mare şi au fost învinşi, fără drept de apel, vineri seară, în ultimul joc pe care l-au disputat pe teren propriu în acest an.

La Arena Antonio Alexe, trupa bihoreană a cedat cu scorul de 24-32 în faţa celor de la CSM Bucureşti, echipă venită la Oradea de pe locul IV.

Cea din urmă şi-a mărit treptat avansul, pentru a intra la conducere la pauză la o diferenţă de cinci goluri, scor 10-15.

În repriza a doua, diferenţa a crescut şi mai tare pe tabelă, bucureştenii ajungând să conducă şi la zece goluri diferenţă. În cele din urmă partida s-a încheiat cu scorul de 24-32, la capătul unui meci în care formația orădeană a făcut una dintre cele mai slabe partide din acest sezon.

"Sunt sigur că a fost cel mai prost joc al nostru, de când ne-am reunit în formula aceasta, din vară. Cauza, probabil din dorinţa prea mare de a câştiga astăzi, pentru că altfel nu-mi explic. Veneam după jocul acela bun cu Baia Mare. Nu pot să-mi explic blocajul acesta al tuturor, pentru că dacă spuneam că nu a funcţionat unul sau doi, era OK, dar să vezi că nu funcţionează niciunul de la echipă, înseamnă că s-a întâmplat ceva acolo. Eu doar de asta pot să dau vina, dorinţa prea mare de a câştiga", a declarat, la finalul partidei, antrenorul echipei CSM Oradea Cosmin Liberţ.

În partida de vineri seară, Alexandru Farcaş a fost principalul marcator de la CSM Oradea, cu 6 goluri la activ, în timp ce Emilian Turcu şi Viorel Boşca au înscris de câte cinci ori. Trei goluri a reuşit Valentin Ivanchenco, două Oleksandr Starchenko, în timp ce Mark Kovacs şi-a trecut şi el o dată numele pe lista marcatorilor.

De la oaspeţi, Grigorios Ioannou şi Alexandru Csepreghi au înscris câte cinci goluri, fiind cei mai eficace de la CSM Bucureşti.

În urma acestui joc, CSM Oradea rămâne tot fără niciun punct în clasament, în 14 patride având 14 înfrângeri. Astfel, bihorenii se află pe ultimul loc al ierarhiei.

În următorul joc, care va fi şi ultimul din 2022, jucătorii echipei orădene vor evolua la Vaslui, pe terenul echipei locale CSM, sâmbătă, 10 decembrie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!