Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au pierdut jocul din SuperCupa României, disputat joi seară, în Arena Antonio Alexe, după ce au primit un coş de trei puncte în ultima secundă. Scorul a fost egal, 67-67, dar ultimul atac a aparţinut clujenilor. După o ratare a acestora, mingea a ajuns la Alexandar Rasic, care a aruncat în ultimul moment de la distanţă şi a izbutit să marcheze, meciul încheindu-se după acest coş cu bucuria generală a clujenilor, în timp ce orădenii au fost reduşi la tăcere.

Meciul, care a opus câştigătoarea campionatului, CSM CSU Oradea, şi deţinătoarea Cupei României, Universitatea BT Cluj, a fost foarte disputat şi echilibrat, mergându-se cap la cap până la final.

Primul sfert a fost adjudecat de clujeni cu scorul de 19-15. În sfertul secund, orădenii au fost cei care au concretizat mai mult, au marcat 18 puncte, faţă de doar 15 ale clujenilor şi astfel, în pauza mare s-a intrat cu avantajul de un punct pentru oaspeţi, scor 34-33.

În jumătatea a doua, sfertul cu numărul 3 a fost cel mai bun pentru orădeni, care au preluat conducerea şi s-au aflat în permanenţă la timonă în acest interval, intrând în pauza mare cu scorul 52-49.

Din păcate, debutul sfertului 4 a fost foarte bun pentru clujeni, în timp ce elevii antrenorului Cristian Achim nu au reuşit să marcheze în primele minute deloc. La jumătatea sfertului, orădenii au avut un forcing spectaculos, marcând puncte importante, cu care au trecut din nou la conducere. Replica oaspeţilor nu s-a lăsat mult aşteptată şi clujenii au preluat din nou conducerea, numai că CSM CSU a egalat la 67.

Din nefericire pentru gazde, ultimul atac a aparţinut oaspeţilor, care în prima fază au ratat, mingea le-a revenit tot lor, iar Alexandar Rasic a aruncat în ultima secundă şi a marcat de trei puncte, aducând o victorie cât un trofeu.

La final, dezamăgirea s-a putut vedea clar pe chipul orădenilor, care au trecut pe lângă adjudecarea unui nou trofeu.

"A fost primul meci al sezonului. Felicităm echipa din Cluj pentru câştigarea trofeului. A fost un joc pe care putea să-l câştige fiecare echipă, a fost un meci foarte frumos, care a ţinut publicul cu sufletul la gură până în ultima secundă. Îmi doresc foarte mult să nu avem accidentări grave după acest meci, ceea ce vom afla în curând şi îmi doresc să ne bucurăm la finalul sezonului. În condiţiile în care acest joc s-a disputat la începutul sezonului, putem spune că este un pic de loterie, pentru că aceasta este situaţia. Nu vreau să sune a scuze, dar se ştiu foarte bine problemele noastre cu accidentările, felul cum noi am intrat în această pregătire, suntem încă mult în urmă, iar lucrul acesta s-a văzut. Totuşi îi felicităm pe cei din Cluj, au fost mai buni, bravo lor", a declarat, la conferinţa de presă de după partidă, antrenorul echipei orădene, Cristian Achim.

Tehnicianul orădean a început jocul cu Mirkovic, Zeno, Barnette, Nicoară şi Denison.

Principalul marcator de la CSM CSU a fost Branko Markovic, cu 19 puncte. El a fost urmat de Sean Barnette, cu 16 puncte, Martin Zeno, cu 11 puncte, Muhamed Pasalic, cu 9 puncte, Bogdan Ţîbîrnă, cu 6 puncte, Titus Nicoară, cu 4 puncte şi Sean Denison, autor a 2 puncte.

De la clujeni, principalul marcator a fost Alexandar Rasic, cu 19 puncte, secondat de Filip Adamovic, cu 15 puncte şi orădeanul Roland Torok, cu 11 puncte.

La final, preşedintele Federaţiei Române de Baschet, Horia Păun, şi viceprimarul Florin Birta, fostul preşedinte al clubului CSM Oradea, au oferit plachetele jucătorilor celor două echipe, iar Horia Păun a înmânat trofeul echipei învingătoare.

Pentru CSM CSU Oradea urmează acum primul joc din campionat, duminică, în deplasare la Tg. Mureş, cu echipa locală BC Mureş.