Pentru că Spitalul Municipal Dr. Gavril Curteanu din Oradea împlineşte 50 de ani de la darea în folosinţă, dar "nu poate realiza nicio cheltuială pentru organizarea unui jubileu cu protocol şi festivităţi aferente, fiind interzisă prin lege inclusiv tipărirea de pliante", după cum explică un comunicat dat publicităţii joi, conducerea acestuia a decis să marcheze evenimentul cu o iniţiativă neobişnuită în cazul unei unităţi spitaliceşti, şi anume printr-o Zi a Porţilor Deschise.

Concret, sâmbătă, 11 mai, între orele 10 şi 20, publicul va avea acces în incinta unităţii sanitare, putând fotografia şi filma, în limita unor circuite, şi anume spaţiile de la intrarea principală a Corpului A destinate spitalizării de zi a copiilor şi adulţilor, sala de curs pentru studenţii medicinişti, un salon cu două paturi, o sală de tratamente, capela şi ambulatorul integrat (policlinica spitalului).

De asemenea, vizitatorii vor avea acces şi la recepţia, cabinetele de radioterapie, hematologie, oncologie şi spitalizarea de zi a Centrului Oncologic.

Solicitat de BIHOREANUL să explice iniţiativa, managerul Spitalului Municipal Dr. Gavril Curteanu, Dacian Foncea, a declarat că Ziua Porţilor Deschise este o iniţiativă al cărei scop este "să arătăm că spitalul este al comunităţii, că nimic nu este secret", dar şi "să arătăm celor interesaţi în ce constă munca de aici".

Foncea a precizat că afluxul de vizitatori nu pune în pericol bolnavii, iar acestora nu le este încălcată intimitatea. "Sâmbăta, spitalizarea de zi nu funcţionează, astfel că în spaţiile vizitate nu vor exista bolnavi. Bineînţeles, toate spaţiile deschise vizitatorilor urmează să fie curăţate, conform regulilor", a spus managerul spitalului.