Sute de enoriaşi, prelaţi, preoţi, călugări, enoriaşi şi nu numai l-au condus pe ultimul drum, luni, pe episcopul emerit Tempfli József, care a încetat din viaţă pe 25 mai.

Slujba de îngropăciune, impresionantă nu doar prin sobrietate ci şi prin organizare, a fost oficiată în catedrala romano-catolică Oradea, atât în limba maghiară cât şi în română, de un sobor condus de episcopul Böcskei László şi monseniorul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti al Bisericii Romano-Catolice.

"A fost fidel misiunii sale, şi-a păstrat vie credinţa şi a avut grijă de poporul lui Dumnezeu, a fost primitor şi milostiv", l-a descris arhiepiscopul Robu pe fostul prelat orădean.

La recviem au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Vaticanului, episcopul greco-catolic al Oradiei, Virgil Bercea, episcopul ortodox al Oradiei şi Bihorului, Prea Sfinţitul Sofronie Drincec, dar şi fostul episcop reformat de Piatra Craiului, Tőkés László. Cu toţii s-au rugat, împreună cu enoriaşii, în semn de ultim omagiu faţă de episcopul Tempfli.

"O parte din orădeni şi-au luat rămas bun duminică, alţii ar fi vrut să-şi ia rămas bun acum, prin viu grai. În loc de asta, eu zic să-l pomenim în rugăciunile noastre de acum încolo. Le mulţumim tuturor autorităţilor, reprezentanţilor diferitelor culte şi biserici care au venit să ne rugăm împreună pentru ca Dumnezeu să-l primească în rândul drepţilor pe dragul nostru episcop", a spus şi episcopul Böcskei László.

Recviemul, transmis în direct pe site-ul propriu al Episcopiei romano-catolice Oradea, www.varad.org (vezi video), s-a terminat în jurul orei 12, când lui Tempfli i-a fost îndeplinită ultima dorinţă: a fost coborât în cripta catedralei în care a slujit peste două decenii, pentru a fi înmormântat alături de ceilalţi episcopi romano catolici ai locului.

În timpul procesiunii, clopotele catedralei, dar şi cele ale celorlalte biserici catolice, au început să bată, şi au făcut-o timp de 10 minute, în semn de omagiu pentru prelatul condus pe ultimul său drum. 

După cum BIHOREANUL a mai scris, trupul neînsufleţit al episcopului emerit Tempfli József, care a încetat din viaţă pe 25 mai, a fost dus, duminică, la ora 15, la bazilica romano-catolică din Oradea, unde credincioşii au venit să-i aducă acestuia flori şi să se roage.

Tempfli József s-a născut pe 9 aprilie 1931, în localitatea Urziceni din judeţul Satu Mare, şi a fost numit episcop de Oradea pe 15 martie 1990, desfăşurând în această calitate o activitate bogată pentru reorganizarea activităţilor pastorale şi social-caritative din străvechea dieceză a Sfântului Ladislau. Din decembrie 2008, a devenit episcop emerit de Oradea.