Săptămâna trecută, reprezentanţi ai structurii centrale a DIICOT au descins la Oradea ca să scotocească prin casa fostei şefe a Serviciului de Protecţie Internă al Poliţiei Bihor, Georgeta Ardeleanu, şi prin biroul soţului acesteia, Horia Ardeleanu, adjunct al şefului Poliţiei Municipiului Oradea.

Chestionaţi în legătură cu scopul vizitei, procurorii au refuzat să răspundă, dar Bihorel a auzit că acţiunea ar fi fost legată de o poveste cu iz de afaceri interne: femeia ar fi ajuns în anchetă pentru că şi-ar fi înregistrat boss-ul, pe şeful Direcţiei, în timp ce vorbea vrute şi nevrute la o şedinţă de bilanţ.

Până aici, nimic nou sub soare, s-ar zice că e reflex de serviciu, doar că înregistrarea ar fi ajuns şi la urechile celui "captat", care, deloc încântat, a dat-o pe mâna procurorilor, învinuind-o de divulgare de secrete de serviciu, nu-i clar către cine, poate taman către soţul ei.

Ce-o să iasă din poveste rămâne de văzut, însă Bihorel nu poate să nu remarce apetitul pentru înregistrări al slujbaşilor de la "Doi şi-un sfert" care, când nu-i pot fila pe alţii, iată că se înregistrează între ei!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!