Tribunalul Bihor s-a pronunţat în dosarul inspectorului Liviu Bota de la Registrul Auto Român Bihor, acuzat de luare de mită, după ce a "iertat" o şoferiţă care circula fără tobă de eşapament la maşină în schimbul unei şpăgi de 300 lei şi o masă la restaurant.

Este vorba despre un dosar trimis în faţa instanţei în luna mai 2015 de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor  în care inspectorul a fost inculpat alături de intermediarul şpăgii, Gheorghe Jurcă, un om de afaceri din comuna Budureasa, acuzat la rândul lui de complicitate la dare şi luare de mită.

Potrivit rechizitoriului, fapta s-a petrecut pe 12 iulie 2012, când inspectorul a constatat neregulile la maşina şoferiţei şi când, pentru a nu consemna defecţiunile, a cerut banii şi a beneficiat de plata unei consumaţii la un restaurant din Ştrandul Beiuş prin intermediul lui Jurcă.

Săptămâna trecută, instanţa a dispus condamnarea lui Bota la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim de detenţie, în timp ce Jurcă a scăpat cu o condamnare de 3 ani de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.

Hotărârea Tribunalului Bihor nu este definitivă. Aceasta poate fi atacată cu apel, care se va judeca la Curtea de Apel Oradea.

Jurcă mai acuzat de intermedierea unor şpăgi şi într-un dosar al procurorilor DNA, unde i se impută că ar fi intervenit pe lângă judecătoarea Florica Roman, fosta şefă a Secţiei civile de la Curtea de Apel Oradea, căreia i-ar fi oferit bani, păstrăvi, whisky, plus un ceas cu cuc, pentru a-şi scăpa nepotul de un dosar penal în care era judecat pentru tentativă la viol.