Poliţiştii rutieri şi de prevenire, dar şi poliţiştii locali, alături de jandarmi şi reprezentanţii Agenţiei Antidrog au dăruit flori cu ocazia zilei de 8 martie doamnelor şi domnişoarelor aflate în trafic sau la pas prin Oradea.

La acţiunea specială au participat poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu poliţiştii Biroului Rutier Oradea din cadrul Inspectoratului de Politie Judeţean Bihor, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor şi de reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor.

Aceştia au oferit flori femeilor care au trecut vineri, înaintea prânzului, prin Piaţa Unirii, fie la volanul maşinii, fie pe jos.

Alături de frezii sau trandafiri, doamnele şi domnişoarele au primit şi bileţele pe care erau trecute mesaje preventive, precum "Ai grijă de tine şi de cei dragi ţie".

"Totodată, echipele mixte ale structurilor teritoriale ale M.A.I. au continuat acţiunile de Ziua Internaţională a Femeii într-un centru comercial din municipiul Oradea, unde, de asemenea, doamnele şi domnişoarele au fost felicitate, cu flori şi urări calde", a transmis IPJ Bihor printr-un comunicat de presă.

Și Poliţia Locală s-a mobilizat pentru a aduce un zâmbet pe feţele orădencelor.

"Cu ocazia zilei de 8 martie, poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Poliţia Locală Oradea au ieşit în sectoarele de responsabilitate într-o «acţiune» specială. Doamnele şi domnişoarele cu care au interferat în trafic sau pe zonele pietonale au fost «sancţionate» cu câte o floare însoţită de mesajul «O primăvară frumoasă!» şi «La mulţi ani!»", se arată într-un mesaj al Poliţiei Locale. 

Tot vineri, poliţiştii din Săcueni au ieşit în stradă cu garoafe pentru şoferiţele ce care le-au oprit în trafic.

Acţiunea poliţiştilor este una de tradiţie. Pe 1 martie, ajutaţi de câţiva copii, aceştia au dăruit mărţişoare doamnelor şi domnişoarelor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!