Un motociclist în vârstă de 41 ani din Cehia a ajuns la spital cu piciorul rupt, sâmbătă seara, după ce s-a izbit cu motocicleta de o alveolă de pe DN1, în localitatea Auşeu.

Accidentul a fost anunţat pe 112 la ora 18.15. „Bărbatul nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, pe un sector de drum unde se executau lucrări la carosabil, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a căzut pe partea carosabilă”, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de Poliţia Bihor.

În urma evenimentului rutier, motociclistul a ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul clinic judeţean Oradea. "Pacientul a fost preluat la UPU cu contuzii şi o fractură a membrului inferior drept. Este internat la Secţia de ortopedie", a declarat şeful SMURD-UPU Bihor, dr. Hadrian Borcea.

De altfel, într-un articol publicat în numărul de luni, BIHOREANUL atrage atenţia asupra problemelor grave de proiectare care au transformat alveolele de calmare a traficului de pe DN 79 şi, mai nou, de pe DN 1, în adevărate capcane mortale.

CNAIR a comandat în Bihor amenajarea a nu mai puţin de 18 insule de calmare a traficului între Oşorhei şi Auşeu, periculoase deopotrivă pentru şoferi şi pietoni. Lucrările au fost realizate după acelaşi proiect vechi şi superficial, şi anume prea scurte şi prea înguste, cu borduri perpendiculare, deşi toate aceste neajunsuri fuseseră consemnate în documentele Companiei.