Fie pentru că sunt în vacanță, fie pentru că Primăria nici n-a depus prea mult efort în promovare, programul de bugetare participativă din acest an are o audiență foarte scăzută.

După șase săptămâni de când s-a dat startul votului, mai puțin de o mie de orădeni au ales proiectele pe care le susțin.

„Aproape o mie de orădeni, interesați de comunitatea în care trăiesc și dornici să vină cu îmbunătățiri în cartiere, au votat până acum proiectele depuse în cadrul Programului de bugetare participativă derulat de Primăria Oradea. Procesul de votare a luat startul pe 4 iulie, iar de astăzi, inclusiv, mai sunt 25 de zile în care cei interesați pot să își voteze proiectul favorit, mai exact până pe 4 septembrie 2022”, se arată într-un comunicat transmis joi de Primăria Oradea.

În urma voturilor date până acum, proiectul preferat de orădeni este cel care vizează extinderea parcului Silvaș și amenajarea unei plaje naturale aici, susținut de 222 de persoane.

Locul doi îl ocupă proiectul care prevede amenajarea unui covor vegetal pe linia de tramvai (64 de voturi) și pe locul trei construirea unei piste de ciclism între Orășelul Copiilor și Grădina Zoologică (58 de voturi). La un vot distanță este proiectul de reabilitare și modernizare a bazei sportive existente de pe strada Sovata nr. 60.

„La polul opus, cu cele mai puține voturi se numără proiectele care prevăd terenuri de beach volley – 1 vot, amenajarea de statui orădene - furnizori de informaţii – 2 voturi și valorificarea turistică a moștenirii istorice a toponimiei centrului protejat – 2 voturi”, a transmis Primăria.

Orădenii pot vota online proiectele preferate pe site-ul activ.oradea.ro, iar din toamnă, la întâlniri care vor fi organizate în cartiere.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!