Până pe 5 septembrie, orădenii sunt aşteptaţi să voteze online proiectele pe care le vor câştigătoare în programul de bugetare participativă din acest an. Au de ales dintre 38 de idei, din care o mare parte vizează investiţii "verzi" sau menite să combată poluarea din oraş.
Măsuri pro-biciclete
În programul de bugetare participativă din acest an, orădenii au putut propune investiţii de cel mult 100.000 lei, aşa că doar 38 din cele 72 de sugestii ale cetăţenilor au rămas în picioare.
Multe din ele vizează investiţii împotriva poluării, semn că orădenii sunt preocupaţi de asta. De exemplu, cinci proiecte propun facilităţi pentru biciclişti. Unul dintre ele sugerează ca pe străzile cu sens unic unde lăţimea permite, cum sunt Primăriei, Iuliu Maniu sau Roman Ciorogariu, circulaţia bicicletelor să se desfăşoare în două direcţii. Asta, spune iniţiatorul, va stimula folosirea mijloacelor de transport nepoluante, deşi Oradea are un deficit de piste.
Din acelaşi considerent, un alt orădean a propus înfiinţarea unui traseu pentru biciclişti care să lege Orăşelul Copiilor din Rogerius de Grădina Zoologică.
Noi unde parcăm?
Alţi orădeni au sugerat înfiinţarea de parcări pentru biciclete în cartierele rezidenţiale. Pe bună dreptate, iniţiatorii precizează că o familie care stă la bloc nu are unde ţine nici măcar o bicicletă, cu atât mai puţin una pentru fiecare membru al familiei, şi nici nu este comod să urci biţa pe scări.
Unul din aceste trei proiecte vizează chiar amenajarea unei hale ventilate şi securizate, în curtea cartierului Prima de pe Oneştilor, unde proprietarii de biciclete să aibă acces doar cu cartelă, iar curentul să fie asigurat de panouri fotovoltaice. "Dacă ideea funcţionează, se va extinde la nivelul întregului oraş, cu finanţare prin PNRR sau Green Deal, pentru potenţarea transportului cu bicicleta, care reduce dioxidul de carbon", sugerează iniţiatorul.
Pentru Capitala Verde
Alţi orădeni au avut în atenţie problema salubrităţii. De exemplu, un orădean a cerut tomberoane subterane în cartierul Prima Nufărul, iar un altul pentru asociaţia Perla de pe strada Spartacus.
Cetăţenii sunt preocupaţi de aerul pe care îl respiră şi au cerut ca în Oradea să se desfăşoare o campanie de plantări de arbori din specii autohtone, pentru ca oraşul "să redevină Capitala Verde a României şi să fie prietenos cu natura", sau amplasarea de "copaci inteligenţi" în Piaţa Unirii, un loc lipsit de arbori. Întâlniţi prin străinătate, aceşti copaci sunt, de fapt, nişte standuri cu diverse tipuri de plante, în special muşchi, care au capacitatea de a filtra aerul.
O sugestie interesantă este şi "reciclarea" apei de ploaie în irigarea parcurilor. Pentru a combate risipa de apă, dar totodată a ocroti verdele oraşului, un orădean a sugerat ca apa de ploaie să fie colectată de pe acoperişurile blocurilor în bazine uriaşe de sub parcuri, iar apoi să circule în sistemul de irigare.
În Silvaş, la plajă
Propunerile "eco" mai vizează montarea de panouri fotovoltaice deasupra băncilor din parcuri, care ar asigura umbră, dar şi curentul necesar pentru iluminatul nocturn, montarea de staţii de încărcare a maşinilor electrice în zona Sovata şi plantarea unui strat de iarbă grasă (sedum) între liniile de tramvai, planta fiind mult mai rezistentă decât gazonul şi asigurând nu doar filtrarea aerului, ci şi reducerea poluării fonice.
O altă sugestie este dublarea suprafeţei parcului Silvaş, prin amenajarea unei zone verzi cu plajă în aval de podul rutier. Altcineva a propus amenajarea unui parc pentru animalele de companie, în zona străzii Balogh Istvan.
Printre proiecte se mai regăseşte o propunere de reamenajare a locurilor de joacă de pe străzile Carpaţi şi Lăpuşului, reabilitarea bazei sportive de pe strada Sovata şi înfiinţarea unui parc în zona Ceyrat. Tot pentru ca orădenii să stea cât mai mult afară, o altă persoană a sugerat ca parcurile oraşului să aibă negreşit mese de ping pong, un sport simplu, dar antrenant.
Toate ideile pot fi votate pe site-ul activ.oradea.ro până pe 4 septembrie, iar apoi Primăria va da startul votului "offline", într-o urnă care va fi amplasată în palatul administrativ. Pentru ca orădenii să decidă ce vor în oraşul lor...