Poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale l-au încarcerat în Penitenciarul Oradea pe Grigore Roman, zis Rugby, orădeanul de 46 ani fiind condamnat săptămâna trecută la 7 ani de detenţie pentru trafic de droguri de mare risc.

Rugby a încasat pedeapsa într-un dosar celebru al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Antidrog Bihor, legat de trafic de cocaină, fiind acuzat că făcea parte din filiera pusă pe picioare de Valeriu Dorel Flonta, un bihorean stabilit în Ecuador şi care alimenta piaţa românească cu droguri de mare risc prin intermediul membrilor familiei.

Potrivit rechizitoriului întocmit în 2002 de procurorii DIICOT, în perioada 2000-2001, Flonta a introdus în România peste 14 kilograme de cocaină în schimbul cărora i-au fost transferaţi în Ecuador 35.000 de dolari. În dosarul respectiv, au fost deferite instanţei 10 persoane - printre care fosta soţie şi mama lui Flonta - pentru deţinere, trafic internaţional de droguri de mare risc şi spălare de bani.

Dorel Flonta a fost condamnat, în lipsă, la 25 de ani de închisoare, mama lui, Floare Flonta, a primit, tot în lipsă, 20 de ani, iar Delia Popa, fosta sa soţie, 5 ani. Un alt traficant, Daniel Scorţe, s-a ales cu 9 ani de puşcărie, iar ceilalţi membrii ai reţelei - Viorel Augustin Ţigan, Pompiliu Marcu Severin, Petru Dărăban, Grigore Roman, Eva Balogh şi Daniela Denisa Popa - au fost condamnaţi la 7 ani de detenţie.

Condamnaţi în lipsă, Daniel Scorţe, zis Cioaci, şi Grigore Roman, zis Rugby, au fost prinşi abia în 2007, în Ungaria, şi predaţi autorităţilor române. După extrădare, în timpul detenţiei, cei doi au obţinut rejudecarea procesului lor, fiind puşi în libertate. Instanţele de judecată au menţinut însă pedepsele dispuse iniţial, fiind condamnaţi săptămâna trecută definitiv şi irevocabil la 9 respectiv 7 ani de închisoare, motiv pentru care Rugby a fost din nou încarcerat.

Dorel Flonta şi mama sa sunt daţi şi în prezent în urmărire internaţională.