Cea de a treia ediţie a Târgului de Crăciun din oraşul Aleşd va avea loc vineri după amiază, începând cu ora 15.30, în parcarea nouă de lângă Ştrandul Termal.

În acest an, evenimentul este şi pentru o cauză caritabilă. Membrii Clubului Lions Aleşd au amenajat în târg "Căsuţa bucuriei", unde vor oferi ciocolată caldă, vin fiert şi dulciuri, în schimbul unor donaţii pentru tratamentul unui copil de 2 ani şi 4 luni, diagnosticat cu tumoră pe creier. Copilul a fost operat de trei ori în România, iar în prezent este internat într-un spital din Germania, pentru tratament. 

Vizitatorii sunt aşteptaţi cu produse tradiţionale locale şi multe surprize, atât pentru cei mici cât şi pentru cei mari, într-o atmosferă de sărbătoare.

Pe scena amenajată în târg vor urca numeroşi colindători, dar şi cântăreaţa de muzică populară Carmen de la Sălciua, care va susţine împreună cu formaţia un concert de colinde.

Cunoscuta artistă a şi promovat evenimentul pe propriul cont de socializare, invitându-şi fanii să vină în număr cât mai mare la concert şi să ajute copilaşul grav bolnav.

"Scopul nostru este să-l ajutăm pe un băiat de 2 ani şi 4 luni, care se confruntă, din nefericire, cu o tumoare pe creier. După cum ştiţi, costurile sunt foarte mari şi noi vrem să ajutăm această familie ca să îşi vadă băiatul sănătos. Aşa că vă aşteptăm pe toţi la concertul nostru de colinde şi toţi banii care se vor strânge vor merge acolo", a fost mesajul interpretei.

Târgul de Crăciun din Aleşd este organizat de Primăria oraşului, în parteneriat cu firme locale dar şi cu Clubul Lions Aleşd.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!