Orădeanca Ioana Mihăilă, fostă ministră a Sănătății, s-a suspendat din funcția de membru al Biroului Național al partidului REPER, fondat anul trecut de Dacian Cioloș.

Mihăilă a luat decizia în ziua în care președintele Klaus Iohannis a semnat cererea care le permite procurorilor DNA să înceapă urmărirea penală în ceea ce o privește, în dosarul vaccinurilor anti-Covid.

DNA o acuză că a făcut abuz în serviciu când a acceptat, din funcția de ministru al Sănătății, să comande zeci de milioane de doze de vaccin de care România nu ar fi avut nevoie.

„Am decis să mă autosuspend”

Într-un mesaj publicat luni seara pe Facebook, Ioana Mihăilă, medic endocrinolog, spune că a respectat mereu legea și a fost cinstită. 

„Întotdeauna mi-am desfășurat activitatea cinstit, respectând legea și interesul public. Am încredere că o anchetă corectă și transparentă va demonstra aceste lucruri. Totodată, am decis să mă autosuspend din funcția de membru al Biroului Național REPER”, a transmis ex-ministra Sănătății.

Co-președintele REPER, Dragoș Pîslaru, a transmis că, în opinia sa și a colegilor săi, Ioana Mihăilă a acționat „profesionist și cu bună credință”. 

„Am ascultat-o ieri pe Ioana, împreună cu echipa de conducere a partidului, și credem argumentele sale ne fac să credem că și în acest caz a acționat profesionist și cu bună credință pentru a salva vieți. Avem încredere că justiția va face lumină în acest caz cît mai repede”, a spus Dragoș Pîslaru, potrivit G4Media.ro. 

Acuzații grave 

Președintele Klaus Iohannis a aprobat luni cererea procurorilor DNA și a transmis ministrului justiției cererile de urmărire penală pentru Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, ambii foști miniștri ai Sănătății, din partea alianței USR-PLUS.

Într-un dosar legat de achizițiile de vaccinuri anti-Covid, DNA arată că Vlad Voiculescu ar fi comis două fapte de abuz în serviciu și o faptă de complicitate la abuz în serviciu, Ioana Mihăilă o faptă de abuz în serviciu, iar Florin Cîțu două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.

În ceea ce o privește pe Ioana Mihăilă, care a condus Ministerul Sănătății în perioada 21 aprilie - 24 noiembrie 2021, procurorii susțin că a comandat o cantitate enormă de vaccinuri, „cu încălcarea dispozițiilor legale, în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea şi oportunitatea achiziţiei unui număr mult mai mare de doze de vaccin împotriva Covid-19 decât numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare”, potrivit informațiilor din anchetă, citate de G4Media.ro. 

În momentul în care Mihăilă a comandat noile doze, în mai 2021, România avea deja contractate 56,2 milioane de doze de vaccin anti-Covid, susțin procurorii.

Chiar și așa, Ioana Mihăilă a comandat 39.099.623 doze de vaccin - cantitatea fiind ulterior scăzută la 34.099.623 doze printr-un amendament adoptat în 2022. Bugetul Ministerului Sănătății a fost prejudiciat cu suma imensă de 664.942.648,50 euro, la care se adaugă TVA, susțin procurorii. Aceștia adaugă că Florin Cîțu a fost complice în această speță, întrucât a aprobat un memorandum pentru achiziție. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!