Între Netanyahu și Hamas, aleg pacea!

Îmi pare teren minat să punem necondiționat semnul egal între politica guvernului de la Tel Aviv - Ierusalim și sentimentele plus suferințele întregului popor al Israelului. Asta măcar fiindcă premierului Netanyahu, judecat pentru corupție în propria țară, un conflict deschis îi dă ocazia să-și încoarde puternic mușchii, căpătând un ascendent, într-adevăr cumva la second-hand, și față de simplii magistrați care-i instrumentează procesul.

Cum ne poate afecta pe noi escaladarea atacurilor din și înspre Gaza, dincolo că nu mai putem zbura o perioadă spre locurile sfinte pentru cele mari trei religii care slăvesc un singur Dumnezeu?

Comunitatea ebraică e pilon de bază al istoriei, culturii și dezvoltării Oradiei. Și înseamnă foarte mult și în prezent, chiar dacă a suferit imens în Holocaust.

Pe de altă parte, îndeosebi Facultatea de Medicină ne-a adus, aduce și va mai aduce și tineri de origine arabă. Chiar mai mult, există o comunitate musulmană închegată în Oradea, deși nu prea numeroasă.

Așa încât, iată, un nedorit exemplu cum conflictul armat dintre Hamas și guvernul Netanyahu poate exporta tensiuni la mare distanță, în lume. Dealtfel, chiar și unii orădeni creștini s-au simțit datori să ia poziție, pe rețele sociale, îndeosebi de partea uneia dintre cele două țări atrase în conflict.

Și cum spiritele se încing de regulă iute pe Facebook, am observat deja alunecări spre comparații între ciocnirile de stradă dintre civili israelieni de origine ebraică respectiv palestiniană cu absolut regretabilele evenimente inter-etnice de la Târgu Mureș, din martie '90.

Din fericire, Europa a depășit reminescențele violente din zona întunecată a Evului Mediu, când nu era graniță unde să se trăiască în pace și bună vecinătate. Ce ar fi dacă urmașii vikingilor ar continua să semene foc și groază de-a lungul plajelor Bătrânului Continent? Cum ar arăta acum Uniunea Europeană dacă etnicii germani ar continua să se contreze, prin Alsacia și Lorena, cu cei francezi sau în sudeți cu cei cehi? Cum ar fi posibilă o Mare Britanie dacă englezii s-ar hărțui cu scoțienii și galezii?

Mă număr printre cei care au avut ocazia, în anii '90, să simtă atmosfera încordată din metrourile londoneze unde nu exista coș de gunoi în care să nu-și plaseze IRA bombele. Am stat și la o terasă din Guilford unde o placă marca memoria victimelor unei bombe artizanale explodate. Dar măcar cu atât s-a ales Europa după secole de războaie: să aprecieze pacea. Iar dacă Londra și brațul armat al IRA au reușit un armistițiu durabil înseamnă că se poate, cu efort de ambele părți.

Însă pacea din zonele fragile nu se întreține cu provocări. Revendicările teritoriale în baza unor cuceriri sau războaie din urmă cu secole nu aduc nimic bun. Cum ar fi ca mongolii moderni să revendice jumătate din Euro-Asia în baza cuceririlor lui Gingis-Han? Exterminările și migrațiile forțate au fost instrumente forte ale unor sinistre personaje ca Hitler și Stalin, pe principiul "dezbină și stăpânește". Chiar și Ceaușescu a preluat de la tătuca Stalin, la scară mai mică, tactica politică a mutării unor populații etnice.

De ce Buxelles-ul nu e total acum alături de Tel Aviv, precum e Casa Albă? Motivele sunt multiple și complicate, chiar dacă diplomatic e o cutumă să nu fie rostite răspicat. Eu unul sper că din respect mai mult față de Holocaust decât față de Mossad.

Americanii au semănat vânt, în urmă cu câțiva ani, în lumea arabă. Dar furtuna de pe urma revoluțiilor arabe o culege Europa, cu valurile de migranți care trec în bărci Mediterana, deci nici vorbă să traverseze Atlanticul spre State.

Apoi, și Donald Trump iarăși a semănat vânt sprijinind total pretenția lui Netanyahu de recunoaștere internațională a Ierusalimului ca și capitală de facto a Israelului în pofida sensibilităților arabe. Și atunci Uniunea Europeană a preferat o poziție de neutralitate.

Greu de spus cine a ridicat piatra acum. Dar răzbate din mass-media informația că în plină sărbătoare a Ramadamului, guvernul israelian ar fi scos din case familii palestiniene ca să le înlocuiască strategic cu coloniști (ce bine că Europa a depășit în mare măsură mentalitatea colonialismului!). Ei, când cel care te scoate din propria casă îți predică apoi de la geam buna înțelegere, în timp ce tu ești în stradă, e cam degeaba. Răul a fost eliberat. E ca și atunci când după ce a comandat mineriadele devastatoare, Iliescu făcea zâmbitor apel, de la balcon, la calm și civilizație...

Acuma, sigur, armata israeliană are forța să facă harcea-parcea trupele paramilitare ale Hamasului. Și chiar nu-i cazul să le plângem de milă celor care alimentează spirala violenței atacând cu rachete ținte civile. Însă după ce armata israeliană va obține neîndoielnic victoria totală, vor fi și mai greu de vindecat rănile dintre comunitățile ce conlocuiesc în Israel.

Țări arabe precum Egiptul și Qatarul sunt conștiente de asta și încearcă să împace. Dar Iranul stă la pândă, iar Turcia revanșardă a lui Erdogan, cea care nu recunoaște nici genocidul armean, pare hotărâtă să ațâțe spiritele. Cu acest gen de poziționări de forță, un conflict regional chiar se poate extinde, alimentat eventual și de alte țări cu tactici hibride.