Şi la ediţia din acest an a Campionatelor Naţionale de Volei pe plajă, care s-au desfăşurat în perioada 10-13 iulie, la Mamaia, sportivii orădeni s-au aflat în prim-planul întrecerilor, iar la juniori au obţinut rezultate foarte apreciate.

La feminin, perechea formată din Mădălina Pura şi Giulia Blaj (sportive pregătite de profesorul Rodian Achimecu, care în acest an s-au transferat la clubul LPS CSS Bihorul şi vor juca în Divizia A2, la Universitatea Oradea, venind de la CSS Avram Iancu Ştei), a reuşit să cucerească medaliile de argint, după ce a disputat finala mare, în faţa celor de la Mavi Bucureşti, două sportive mult mai experimentate. La această categorie au participat 32 de echipe feminine.

La categoria juniori masculin au participat 16 echipe, iar perechea Andrei Crişan şi Cristian Maier (antrenor prof. Zoltan Kovacs) s-a clasat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, obţinând titlul de campioană naţională, după ce în finală s-a impus în faţa celor de la de la Pro Volei Arad.

De menţionat că sportivii de la LPS Bihorul au reuşit la juniori masculin să cucerească în ultimii ani cinci medalii de aur consecutiv.

După acest turneu de juniori, Andrei Crişan şi Cristian Maier au început un alt turneu, pe data de 14 iulie, dar de seniori, la Cluj Napoca, acolo unde au demonstrat că nu degeaba au ieşit campioni la juniori şi au reuşit să obţină un bine meritat loc V, din 16 echipe participante.

"Sperăm ca cei doi sportivi să participe în această vară şi la Balcaniadă şi la Europenele de juniori şi, astfel, să reprezinte România cu succes. Vreau să mulţumesc, pe aceasta cale, domnului Dacian Sabău şi domnului Carţiş Dan pentru ajutorul acordat şi nu în ultimul rând conducerii Liceului Sportiv Bihorul", a declarat antrenoul Zoltan Kovacs.