„Este inundație de contestații depuse în instanțe împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor în Bihor. În ultima săptămână, am primit circa 30-40 de notificări pe zi de la instanță, că s-au depus contestații”, a informat joi Laurențiu Țenț, directorul Casei de Pensii Bihor. Numărul proceselor „se apropie de câteva sute bune”.

În paralel, aproape 3.500 de bihoreni au cerut până acum în mod direct Casei de Pensii revizuirea deciziilor privind calcularea pensiilor conform noii legi. 

În Bihor au fost recalculate peste 126.000 de pensii, iar peste 80% dintre pensionari au primit decizii favorabile, cu pensii mărite. 

„Există două tipuri de nemulțumiri. Unii sunt nemulțumiți de lege în sine, nu neapărat de calculul pe care l-am făcut. De exemplu, cei din industria de minerit sunt supărați că au primit sume diminuate pe decizii, deși în plată rămân aceleași sume. Și există o altă categorie de persoane nemulțumite de cuantumul pensiei, de modul în care a fost calculat”, a precizat directorul. 

Acesta adaugă că, în unele cazuri, argumentele sunt slabe, de pildă că vecini sau alte persoane au primit pensii mai mari decât ale reclamanților, iar aceștia vor să li se recalculeze pensia. 

Amintim că, potrivit Legii, pensionarii au la dispoziție 45 de zile de când li s-a comunicat decizia de stabilire a noii pensii să o conteste în instanță. 

Laurențiu Țenț a făcut, săptămânile trecute, un apel către bihoreni, îndemnându-i ca, înainte să apeleze la instanțe, să se adreseze direct Casei de Pensii Bihor cu cereri de revizuire a deciziilor privind noul cuantum al pensiilor. 

Acesta spune că, deși persoanele au deschis și procese, Casa de Pensii va face analiza contestațiilor și, dacă se descoperă că există erori, va fi emisă o nouă decizie privind pensia. 

Pe de altă parte, Ministerul Muncii a informat tot joi că „pensionarii care au optat pentru plata pensiei prin cont bancar primesc astăzi pensiile recalculate, după ce ieri, 11 septembrie 2024, drepturile bănești au fost virate către instituțiile bancare”. Pentru cei care își primesc pensia prin intermediul Poștei Române, distribuirea mandatelor de plată a început pe 2 septembrie.

„Din totalul de 4,6 milioane de pensii din sistemul public, aproximativ 82,5% au crescut la recalculare. Finalizarea plăților este confirmarea că nicio pensie nu a scăzut”, a transmis Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!