În pregătirea alegerilor de anul viitor, politicienii bihoreni au început să-şi facă sondaje, cele deja livrate prefigurându-i în top pe Ilie Bolojan (PNL) şi Claudiu Pop (PSD). Paradoxul este, însă, că deşi aceştia au fost primii grijulii să se măsoare, nu e certă candidatura niciunuia din ei. Dacă ar fi după el, Bolojan s-ar retrage, atât din cauza încăpăţânării cu care crede în teza că eficienţa unui "politruc" în administraţie ar fi limitată la două mandate, cât şi din pricina salariilor uriaşe cu care îl tot tentează două companii private.
De cealaltă parte, Pop şi-ar dori să devină primar şi gloria de a fi cel dintâi pesedist care face ţăndări legenda că Oradea e interzisă acestui partid, dar ar merge numai la sigur, evitând o confruntare cu edilul en titre, pe care până şi propriul sondaj îl relevă ca favorit categoric. Altfel ar sta treaba dacă s-ar bate cu Mircea Mălan, căruia ar avea şansa să-i reproşeze prestaţia oscilantă.
Dincolo de disputa indirectă Bolojan-Pop, mai sunt însă de remarcat şi alte consecinţe ale situaţiei relevate de sondajele acestora. Prima observaţie e că ambele trebuie privite cu rezervă, mai ales din cauza factorului UDMR. Până acum, deşi toţi pretendenţii udemerişti la Primărie au fost mai puţin votaţi decât reprezentanţii în Consiliul Local, orădeanul de etnie maghiară mereu a spus una la sondaje şi alta la urne. Morala? Cei 20% etnici maghiari pot răsturna balanţa în favoarea celui care le va promite mai mult.
Întorcându-ne la protagonişti, este de subliniat că actualul primar, spre deosebire de Petru Filip, a încercat să crească pe lângă el coechipieri care nu doar să-l susţină, ci şi să-i succeadă. Dacă Filip îl pusese pe Mircea Matei doar să-i hăituiască rivalii, Bolojan voia chiar să-i lase locul lui Mircea Mălan. Până acum a eşuat, în sondaje vicele liberal prinzând abia locurile IV-V. Explicaţia, zic liberalii, ar fi că sondorii au greşit întrebările, afişându-l ca alternativă la primar, laolaltă cu "ceilalţi". Şi cum să fi răspuns orădenii că-l preferă pe Mălan dacă tocmai le-ai dat ocazia să-l vrea pe Bolojan?
Eu, însă, mai adaug ceva: sigur că Bolojan a încercat să-şi pregătească sincer colaboratorul ca urmaş, dar fără folos. Mălan nu e perceput ca politician, deci posibil candidat, ci ca "tehnocrat", ca un soi de director din Primărie pe care Bolojan îl delegă pe şantiere şi la întâlnirile cu cetăţenii.
Atenţie merită, de asemenea, şi relaţia Pop-Mang. Majoritatea orădenilor nu-l consideră pe prefect ca pesedist tipic, întrucât spre deosebire de şeful său de partid, care a băgat strâmbe de fiecare dată când a avut ocazia, s-a manifestat echilibrat, ba uneori chiar cooperant cu adversarii liberali, în folosul oraşului. Răspunsul orădenilor intervievaţi în sondaj nu-i garantează lui Pop câştigarea Primăriei, evident, dar poate fi o lecţie pentru PSD: dacă vrei să-i cucereşti pe orădeni nu le sabotezi alesul, ci îi dai concursul, cu speranţa că vei fi cândva - sau vei putea pretinde să fi - la fel de apreciat. Şi-o vor însuşi pesediştii noştri?
Citiţi pe această temă articolul Super-Bolo al III-lea: Sondajele îl creditează pe Ilie Bolojan cu aproape 70% din intenţiile de vot ale orădenilor