Aproape că nu există zi în care veterinarii orădeni să nu trateze măcar un animal de companie muşcat de căpuşe. "Cum n-am avut o iarnă rece, sunt mai multe căpuşe decât în anii anteriori. Primele cazuri de muşcături au apărut încă din februarie, când vremea s-a încălzit. Pe frigul din martie au dat înapoi, dar acum începe al doilea val", avertizează veterinarul Sorin Lăzuran.

Situaţia e cu atât mai gravă cu cât, după încălzirea vremii, oamenii vor ieşi tot mai mult în parcuri, în ţinute mai lejere, riscând să fie infestaţi!

Pericolul din iarbă

Căpuşele sunt supravieţuitoare înnăscute. Înrudite mai curând cu acarieni, precum cei ce provoacă râia, decât cu insecte ca ţânţarii, căpuşele pot trăi 3 ani hrănindu-se doar de trei ori, supravieţuiesc sub apă până la două săptămâni, rezistă la -12 ℃ şi fac faţă fără probleme iernii pentru a reveni la viaţă când tempSorin Lăzuran, medic veterinareratura urcă la 8 ℃.

Vremea neobişnuit de caldă le-a activat anul acesta mai devreme ca oricând. "Primii căţei infectaţi au început să vină în februarie, iar de atunci numărul e în creştere", spune veterinarul Sorin Lăzuran (foto). Una din trei căpuşe este purtătoare de boli, uneori fatale. "Acum două săptămâni am adormit un căţel Husky. Nu mai putea fi salvat. Ajunsese în stare comatoasă", afirmă veterinarul.

Căpuşe de Oradea

Dacă primele animale de companie infestate cu căpuşe au fost aduse din Paleu, Săldăbagiu de Munte şi Nojorid, treptat focarul pare să se fi mutat în parcurile din Oradea. "Nu-i de mirare. O larvă de căpuşă e cât vârful unui ac de gămălie. Poate ajunge rapid cu o pală de vânt din Paleu în centrul oraşului", zice Lăzuran. Aşa se şi explică incidenţa infestărilor. "Degeaba se dezinfectează Oradea, dacă localităţile vecine sunt pline de căpuşe".

Animalele de companie infestate îşi pierd pofta de mâncare, devin apatice, fac febră, iar dacă rămân netratate pot ajunge la hemoragie vezicală şi deces. "Îmbolnăvirile pot fi prevenite uşor cu deparazitările periodice, practicate însă de doar 30% dintre proprietari, şi verificarea animalului la întoarcerea de la plimbare, ca să nu aibă căpuşe pe el", explică veterinarul. Sfatul se aplică incluziv deţinătorilor. "Încă n-am avut cazuri anul acesta, dar anul trecut am scos căpuşe inclusiv de la oameni".

În creştere

În medie, circa 400 de bihoreni sunt muşcaţi de căpuşe într-un an. "În ultimii ani se înregistrează o creştere a numărului de cazuri, mai ales primăvara şi vara", spune medicul Andrei Csep, specialist în boli infecţioase.

Cum nu toate căpuşele transmit boli, cei mai norocoşi sau cei care le descoperă rapid pot scăpa cu o uşoară iritare a pielii. În cazurile grave, însă, se poate ajunge la boala Lyme, cu simptome de la dureri musculare la senzaţii de slăbiciune, evoluând în funcţie de stadiul în care pacientul a solicitat ajutor medical. "În stadiul I cura de antibiotice poate dura 3-4 săptămâni, dar în stadiile II sau III repetarea ei se poate întinde pe luni de zile", zice medicul.

S-a fixat pe articulaţii...

Un orădean de 44 de ani a povestit pentru BIHOREANUL prin ce trece un astfel de pacient. "În cazul meu boala s-a fixat pe articulaţii: simt furnicături în glezne, genunchi, spate şi zona cervicală, care se transformă în dureri când se schimbă vremea. Sunt zile în care nu mă pot concentra pe nimic", povesteşte Aurel. De 6 luni bărbatul ia antibiotice, iar la finalul curei va trebui s-o ia de la capăt. "Nu există un tratament standard", spune el cu resemnare.

Nici măcar nu ştie cum s-a infestat: "Am început să slăbesc brusc, aşa că am umblat din doctor în doctor până când la analize mi-au găsit anticorpi pentru muşcătura de căpuşă". Incidentul l-a afectat profund. "M-a marcat aşa tare încât luna trecută, când am găsit două căpuşe pe pisica familiei, am dat-o de acasă. Nu vreau să treacă şi copiii mei prin ce trec eu".

"Nicio reclamaţie!"

Florin Birta, primarul OradieiCea mai eficientă metodă de contracarare rămâne prevenţia: deparazitarea animalelor de companie, folosirea de sprayuri anti-căpuşe înainte de ieşirea în parcuri, verificarea corpului la întoarcere şi dezinsecţia zonelor verzi. "Nu am primit nicio reclamaţie cu privire la apariţia de căpuşe în parcurile din oraş, dar vom verifica şi vom lua măsuri", promite primarul Florin Birta (foto).

Imediat după oprirea ploilor, municipalitatea va dispune tunderea gazonului în parcuri pentru a împiedica fixarea căpuşelor, deparazitarea ţarcurilor pentru câini şi organizarea primei dezinsecţii de anul acesta. Acţiunea va fi realizată tot de firma Coral Impex, după ce licitaţia organizată în decembrie a fost contestată de unul dintre participanţi.

După experienţa din 2020 când, din cauza ploilor repetate, dezinsecţia a trebuit reluată de mai multe ori, noul contract, cu o valoare de 17 milioane lei pe 4 ani, prevede nu mai puţin de 12 "treceri" pe an. Poate aşa, Primăria va stârpi nu doar ţânţarii, ci şi căpuşele...