Primăria vrea să reabiliteze Pasajul Vulturul Negru din fonduri proprii. Deşi nu a lămurit nici acum situaţia lucrărilor de refacere a mozaicului făcut de mântuială şi nerecepţionat de la firma Marconst nici după aproape 2 ani de la expirarea termenului de predare, municipalitatea se înhamă la noi lucrări în incinta aceluiaşi ansamblu arhitectural.

Executivul local va supune aprobării Consiliului Local, în şedinţa din 29 ianuarie, studiul de fezabilitate al lucrărilor de reabilitare a paramentului, şarpantei şi învelitorilor pasajului.

"Studiul de fezabilitate a stabilit că este nevoie de lucrări de intervenţie în scopul consolidării structurilor existente, fiind nevoie de reînnoirea structurii portante şi restaurarea planşeelor boltite peste pasaj. Confecţia metalică a pasajului este în stare avansată de degradare, de asemenea există degradări de fizica construcţiei, în aceste cazuri fiind necesare intervenţii urgente, cu termen imediat", se menţionează într-un comunicat al municipalităţii.

Lucrările de consolidare vor fi urmate de înlocuirea învelitoarei de sticlă, refacerea sistemului de colectare a apelor pluviale şi mutarea cablurilor de pe faţade în canalul tehnic. La fel, va fi îndepărtată tencuiala de ciment, vor fi refăcute decoraţiunile murale într-o nuanţă bej deschis, asemănătoare celei originale şi vor fi restaurate tâmplăriile originale.

Durata de execuţie a lucrărilor este de 8 luni, iar valoarea estimată a investiţiei se ridică la 3,7 milioane lei, echivalentul a circa 825.000 euro. În cazul în care Consiliul Local va aproba indicatorii tehnico-economici, lucrarea va fi scoasă la licitaţie, urmând să fie postată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice încă din prima săptămână din februarie.

Conform planurilor municipalităţii, lucrările de reabilitare a mozaicului, abandonate de firma Marconst, vor fi reluate doar după refacerea cupolei şi a pereţilor. Aşa cum ar fi şi fost normal de la bun început...