Șeful CFR, Ion Simu Alexandru, și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, au semnat marți contractul de finanțare din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, a lucrărilor de reabilitare și electrificare a liniei de cale ferată Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor, o investiție masivă în valoare totală de 9,36 de miliarde de lei.
Este vorba în total de 166,7 kilometri de cale ferată, conform unui comunicat publicat în aceeași zi de reprezentanții Companiei Naționale de Căi Ferate (CFR SA).
Investiția este structurată pe patru loturi: 1 Cluj Napoca - Aghireș, 2 Aghireș - Poieni, 3 Poieni - Aleșd, 4 Aleșd - frontieră (n.r. - frontiera cu Ungaria, din Episcopia Bihor). Lucrările au fost atribuite, în urma unor licitații, mai multor firme.
Conform CFR, după realizarea investiției, pe traseul modernizat trenurile vor putea atinge viteze de circulație de 160 km / h. În proiect este inclusă modernizarea a 33 de poduri feroviare și 210 podețe, reabilitarea a 5 tuneluri feroviare, modernizarea a 75 de treceri la nivel cu calea ferată, modernizarea stațiilor, precum și construcția unor clădiri noi pentru călători în câteva stații, inclusiv în Oradea.
În aceeași informare se arată că linia de cale ferată Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor „beneficiază de cea mai mare finanțare în cadrul PNRR”.