Încă o clădire de pe Corso intră în reabilitare. Imobilul din strada Republicii 13 va fi supus unor lucrări de reparaţii în valoare de 559.000 lei.

Primăria a semnat la sfârşitul săptămânii trecute contractul de lucrări cu firma Chintoflor Construct. Executantul are la dispoziţie 18 luni pentru reabilitarea imobilului.

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, având în vedere că de la ultima intervenţie la clădire au apărut degradări ale învelitorilor, tencuielilor şi tâmplăriei, se impunea repararea acoperişului, reabilitarea faţadelor şi înlocuirea ferestrelor.

Lucrările se vor finaliza cu schimbarea culorii zugrăvelilor după un model agreat de municipalitate.