Societatea de termoficare va investi anul acesta 60 milioane lei în achiziţia unui corp energetic nou, adică un nou cazan, care-l va înlocui pe cel mai vechi, mentenanţa noii turbine pe gaz ori reabilitarea a 51 de puncte termice și a unor rețele secundare.

Un cazan nepoluant

Investiţiile vor fi susţinute din redevenţa datorată de Termoficare oraşului pentru faptul că foloseşte infrastructura acesteia. "Chiria" pe utilaje şi reţele alimentează fondul de Întreţinere, Înlocuire şi Dezvoltare (IID) din care sunt finanţate apoi lucrări şi investiţii specifice.

Consiliul Local a aprobat marţi modul de împărţire a sumelor acumulate în contul IID.

"Cu 30 milioane lei vom cumpăra un bloc energetic nou. Cel existent (vechiul cazan pe gaz - n.r.) nu mai poate funcţiona decât până la finalul acestui an", a declarat primarul Ilie Bolojan, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit edilului, municipalitatea va lansa luna viitoare o licitaţie pentru achiziţionarea unui cazan cu apă fierbinte pentru a înlocui vechiul cazan pe gaz, moştenit din fostul CET, care nu mai respectă standardele de mediu.

Mentenanţă de milioane

În paralel, oraşul va cheltui nu mai puţin de 9,7 milioane lei cu întreţinerea noii turbine pe gaz pusă în funcţiune în 2016.

"Din patru în patru ani trebuie să facem lucrări de mentenanţă. Gândiţi-vă la lanţul de distribuţie a unei maşini care a făcut 160.000 kilometri şi extrapolaţi la un motor de avion care funcţionează la sol", a spus Bolojan.

În plus, alte 10 milioane lei vor fi folosite pentru modernizarea a 51 de puncte termice, reabilitarea unor reţele secundare, achiziţia unui separator de nămol pentru a păstra reţelele de termoficare curate, modernizarea reţelei primare din Piaţa Ferdinand şi altele.

O redevenţă mai mare!

2020 este primul an în care municipalitatea foloseşte fondul IID constituit de Termoficare pentru finanţarea unor lucrări necesare sistemului. Până în prezent sumele au fost doar adunate separat în bugetul societăţii. Tot începând din acest an, operatorul de termoficare va fi obligat să plătească o redevenţă mai mare.

"Din 2020 Termoficare va plăti o redevenţă mai mare, pentru că se recepţionează reţelele reabilitate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. Din bani, an de an, Consiliul Local va putea să reabiliteze reţelele şi să facă lucrări de mentenanţă astfel încât sistemul să poată funcţiona în parametri normali în anii următori", a spus Bolojan.

Dacă până acum Termoficare datora oraşului o redevenţă de circa 3,8 milioane euro pe an, de anul acesta municipalitatea vrea să crească redevenţa la 4,3 milioane lei.