Chemarea creştină veche de milenii "Veniţi să luaţi lumină!" nu mai este valabilă. Anul acesta, Învierea Domnului se va derula conform ordinului: "Rămâneţi acasă!".

Pentru prima dată în istorie, creştinii ortodocşi şi greco-catolici vor urmări slujba de Înviere la televizor. "Regulile sunt aceleaşi pentru toată lumea. Nicăieri nu se va sluji în noaptea de Înviere împreună cu credincioşii", spune purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe a Bihorului şi Oradiei, preotul Cristian Rus.

Fiecare la casa lui!

Pandemia de coronavirus, care a pus lacăt pe uşile bisericilor prin ordonanţă militară, încă din 17 martie, va afecta inclusiv sărbătorile de Paşti. Conducerile bisericilor ortodoxe şi greco-catolice au transmis săptămâna trecută în teritoriu reguli de izolare fără precedent.

Potrivit "îndrumărilor" Cancelariei Sfântului Sinod al BOR, pelerinajul de Florii a fost suspendat, Sfântul Maslu pentru cei bolnavi din Joia Mare va fi anulat, iar spovedirea credincioşilor se face doar la domiciliul acestora, de preoţi special echipaţi. În noaptea de Înviere, clericii vor sluji singuri, iar credincioşii vor putea ieşi la miezul nopţii eventual pe balcoane să îşi salute vecinii cu "Cristos a Înviat!".

PS Virgil Bercea, episcopul greco catolic de OradeaLa fel, potrivit indicaţiilor liturgice date de episcopul greco-catolic Virgil Bercea (foto), anul acesta nu se va ţine nici ritualul din Joia Mare de spălare a picioarelor ucenicilor, nici procesiunea cu epitaful din Vinerea Mare. "Din păcate, dată fiind situaţia cu coronavirusul, în acest an, preoţii vor celebra cu cantorul în biserică, fără popor", a transmis Preasfinţitul Bercea.

Lumină din ... brichetă

Gest până acum de neconceput, anul acesta credincioşii ortodocşi îşi vor aprinde lumina de Paşti acasă, de la brichetă. Cel mai probabil, Lumina Sfântă, care va fi adusă sâmbătă seară la Bucureşti de la Ierusalim, nu va ajunge în Bihor. "Date fiind restricţiile de circulaţie, nu ştim dacă va exista o cursă aeriană", spune preotul Cristian Rus.

preotul Teodor Cristea, Biserica cu Lună din OradeaReglementările impuse pentru limitarea pandemiei au bulversat nu doar credincioşii, ci şi preoţimea. "N-aş fi crezut niciodată că voi trăi să oficiem slujba de Înviere cu biserica goală", spune, vădit afectat, parohul Bisericii cu Lună, preotul Teodor Cristea (foto).

Preoţii vor sfinţi ca în fiecare an Paştile, dar fără să le împartă mirenilor care vor fi acasă. "Consilierii şi diaconii le vor duce Paşti credincioşilor care au cerut, în pahare închise ermetic", spune părintele. Acestea vor fi, însă, mult mai puţine decât în anii trecuţi. "Dacă înainte pregăteam cam 3.000 de pahare, acum vor fi cam un sfert, să nu rămânem cu ele".

Sfinţire home-made

Biserica greco-catolică a mers şi mai departe. "Noi nu vom distribui Paşti în acest an", spune parohul Catedralei Sfântul Nicolae, preotul Ovidiu Duma. În premieră absolută, credincioşii îşi vor sfinţi singuri Paştile!

"După cum recomanda şi PS Virgil Bercea, noi vom face în Joia Mare, la ora 12, binecuvântarea Paştilor şi vom transmite slujba în direct. Concomitent, credincioşii vor lua prescură, vin şi apă sfinţită la Bobotează şi îşi vor sfinţi fiecare acasă la ei Paştile", spune Duma.

Măsura este menită să elimine contactul social, inclusiv în momentul distribuirii Paştilor care au fost sfinţite în biserică. "Importantă este comuniunea în rugăciune", afirmă preotul.

De ce doar noi?

Mulţi preoţi bihoreni cred că restricţiile au fost luate doar împotriva bisericii. "În parcurile industriale lucrează cot la cot 6.000 de oameni, pe aeroportul din Cluj se înghesuiau joia trecută 2.000 de români să plece la muncă în Germania, supermarket-urile sunt pline şi nu le închide nimeni. Numai în biserică se transmite coronavirusul...", spune ironic un preot.

parohul Bisericii Sfântul Spiridon din Oradea, preotul Ciprian MegaGest unic în ţară, parohul Bisericii Sfântul Spiridon din Oradea, preotul Ciprian Mega (foto), i-a cerut săptămâna trecută, printr-o scrisoare deschisă, Patriarhului Daniel să facă demersuri pentru ridicarea interdicţiilor. Concret, să înfiinţeze un comitet de medici, virusologi şi microbiologi "cu ţinută academică", dar "nu neapărat credincioşi", care să stabilească măsurile de siguranţă sanitare necesare pentru ca oamenii să poată participa la Slujba Învierii.

"Slujba s-ar putea organiza în aer liber, pe un stadion, credincioşii ar fi testaţi cu termometrul de voluntari în combinezoane şi ar păstra între ei 2 metri...", spune Mega. Preotul este convins că, speriaţi de boală, 70% dintre credincioşi se vor închide în casă. Iar pentru diferenţa de 30% speră încă într-o schimbare miraculoasă, care să le permită totuşi să participe la slujba de Înviere...

Citiţi şi articolele:

Anul acesta, Lumina de Înviere vine cu Poliţia! Ministrul de interne anunţă protocol cu Patriarhia (VIDEO)

Scandal pe "lumină". Preşedintele Klaus Iohannis le cere lui Orban şi lui Vela să anuleze acordul cu Biserica Ortodoxă (VIDEO)

Parteneriat popime-politruci

Vela, la loc comanda: Credincioşii nu mai ies din case pentru a primi Paştile, iar polițiștii nu le vor mai duce Sfânta Lumină (VIDEO)