Fotbaliştii de la CAO 1910 Oradea au pierdut sâmbătă meciul pe care l-au susţinut în deplasare, pe terenul formaţiei Someşul Dej, scor 0-2, şi astfel au pierdut şi orice şansă de a mai spera la barajul de promovare.

O etapă nefastă..

Etapa de sâmbătă, penultima din Liga a III-a, a fost una total nefastă pentru cele trei echipe bihorene din competiţie, toate fiind învinse, lucru nemaiîntâlnit în acest sezon.

Dacă cei de la CAO au pierdut cu 0-2 meciul de pe terenul echipei Someşul Dej, cu acelaşi scor au pierdut şi jucătorii de la CSC Sânmartin, tot în deplasare, dar la Bistriţa, pe terenul Gloriei.

În fine, Luceafărul Oradea, ultima clasată din Seria a 10-a, a fost singura formaţie bihoreană care a jucat acasă sâmbătă, dar a pierdut, chiar mai rău, cu 0-3, confruntarea avută cu penultima clasată, Progresul Şomcuta Mare.

La Vad,  unde s-a desfăşurat meciul celor de la CAO cu Someşul Dej, elevii antrenorului Florin Fărcaş şi-au disputat ultima şansă pentru a ajunge la baraj. Aveau nevoie neapărat de victorie, dar în cele din urmă au trebuit să se recunoască învinşi, cu scorul de 0-2, ambele goluri ale jocului fiind reuşite în prima repriză, prin Ionuţ Dobrea, în minutul 6, şi Florin Boeran, în minutul 24.

CAO, pe locul patru...

Urmare a acestui eşec, CAO rămâne cu 27 de puncte, dar coboară pe locul 4, cu o etapă înainte de final.

Pe locul 3 se află acum Unu FC Gloria Bistriţa, echipă care, la rândul ei, a depăşit acasă cu 2-0, formaţia CSC Sânmartin. Ambele goluri au fost marcate de Adrian Nalaţi în prima repriză, în minutele 9 şi 29, ultimul din penalty.

Totuşi, nici bistriţenii nu mai au nicio şansă la baraj, pentru că primele două clasate, Minaur Baia Mare şi SCM Zalău şi-au adjudecat jocurile pe care le-au disputat pe teren propriu, scor 4-2 pentru maramureşeni cu Sportul Şimleu Silvaniei, respectiv 2-1 pentru SCM Zalău, în jocul cu CSM Satu Mare.

Atât Minaur, cât şi SCM Zalău cunosc deja că vor juca la barajul pentru promovare.

În coada clasamentului...

În fine, în derby-ul codaşelor, la Sânmartin, pe Stadionul Luceafărul, Luceafărul Oradea a pierdut la scor de neprezentare, cu 0-3, disputa cu Progresul Şomcuta Mare şi a rămas cu 5 puncte în coada clasamentului.

Toate cele trei goluri ale jocului de la Sânmartin au fost marcate în primele 16 minute. Mai întîi a înscris Tudor Balmoş din penalty, în minutul 6, apoi, trei minute mai târziu, Mark Parnău a mărit avantajul oaspeţilor, pentru ca în minutul 16, Andrei Zete de la maramureşeni să stabilească scorul final, înscriind din penalty. 

 

Clasamentul Seriei a 10-a a Ligii a III-a, înaintea ultimei etape:

1

Minaur B. Mare

17

11

3

3

40

21

19

36

2

SCM Zalău

17

10

3

4

36

21

15

33

3

Unu FC Gloria

17

8

4

5

27

26

1

28

4

CAO Oradea

17

8

3

6

30

21

9

27

5

Someşul Dej

17

8

1

8

31

25

6

25

6

Şimleu Silvaniei

17

7

4

6

26

33

-7

25

7

CSC Sânmartin

17

6

5

6

26

26

0

23

8

Progr. Şomcuţa

17

5

4

8

27

37

-10

19

9

CSM Satu Mare

17

5

3

9

25

32

-7

18

10

Luceafărul

17

1

2

14

14

40

-26

5

 

În ultima rundă, vineri, 30 aprilie, CAO 1910 Oradea va juca pe teren propriu cu Luceafărul Oradea, în timp ce CSC Sânmartin va primi replica Someşului Dej.