Tribunalul Braşov l-a achitat, marţi, pe Ioan Lascău, în primă instanţă, de cele mai multe acuzaţii în dosarul în care fostul director al Direcţiei Finanţelor Publice Bihor era acuzat de DNA că ar fi cumpărat la o licitaţie un spaţiu comercial de 2,7 miliarde de lei, pe numele surorii şi cumnatului său, pe care l-a vândut apoi unei bănci pentru 10 miliarde.

Sub lupa DNA

DNA Oradea dispusese trimiterea în judecată a lui Ioan Lascău şi a afaceristului Ranyak Ambro-Zoltan în 2005, pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuare a unor operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia şi utilizarea unor informaţii deţinute în virtutea atribuţiilor de serviciu, luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice, participaţie improprie la evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani şi bancrută frauduloasă.

În sarcina finanţistului s-a reţinut, printre altele, că i-ar fi pretins lui Podilă Jan, administrator al hotelului President, în anul 2003, să-i plătească contravaloarea unor materiale de construcţie de 300 milioane de lei vechi, precum şi a altor foloase, în valoare de circa 100 milioane lei, pentru a-i aproba, în regim de urgenţă, cererile de rambursare, precum şi pentru a nu fi controlat.

De asemenea, Lascău a fost acuzat că, în anul 2001, sub acoperirea firmei La Piovra S.R.L., ar fi cumpărat un spaţiu comercial din Oradea (asupra căruia era instituit un sechestru de către DFP Bihor), de la AVAS, la preţul de 2,5 miliarde, iar după realizarea mai multor transferuri, nedeclarate la organele fiscale, l-a revândut Băncii Transilvania, cu 10 miliarde de lei vechi.

În fine, procurorii i-au imputat lui Lascău că, în primăvara anului 2003, a împiedicat urmărirea unei creanţe de un miliard de lei vechi de către lichidatorul firmei Antol Oil S.R.L., pe care aceasta o avea faţă de Austrian Invest S.R.L., determinându-l pe administratorul Antol Oil, Ranyak Ambro-Zoltan, să emită o chitanţă falsă, prin care să ateste că suma i-ar fi fost restituită în anul 2002.

Achitat şi amendat

Doar cea din urmă faptă a fost reţinută de Tribunalul Braşov în sarcina celor doi inculpaţi. Judecătorii l-au condamnat pe Ranyak la 15.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de bancrudă frauduloasă, şi pe Lascău la 30.000 de ei amendă penală, pentru instigare la bancrudă frauduloasă. Cei doi au mai fost condamnaţi şi la plata cheltuielilor judiciare.

În rest, instanţa a dispus achitarea lui Ioan Lascău, apreciind că fiecărei fapte de corupţie îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii. Totodată, judecătorii braşoveni au dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor lui Lascău, respectiv restituirea către acesta a sumelor indisponibilizate de procurori în urma percheziţiilor, anume 8.000 de euro şi 20.000 de dolari. Sentinţa nu este definitivă.

Alt dosar, la Bucureşti

Lascău mai are pe rol un dosar penal, pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că, în calitate de director general adjunct al Finanţelor Publice Bihor, ar fi pretins 18,5 miliarde de lei vechi, de la directorul societăţii Repcon din Oradea, Mircea Nistreanu, pentru a interveni pe lângă funcţionari din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Totul, pentru decontarea preferenţială a unor plăţi restante în valoare de aproximativ 185 de miliarde de lei vechi pentru lucrări efectuate de către firma respectivă în beneficiul Administraţiei Naţionale "Apele Române".

Potrivit procurorilor, Lascău a acţionat în complicitate cu omul de afaceri Marius Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo. În privinţa lui Vizer, acesta având cetăţenie austriacă, magistraţii au dispus disjungerea cauzei şi transferul ei către Ministerul Public austriac. Disjungerea s-a finalizat, în Austria, cu scoaterea lui Vizer de sub urmărire penală. Lascău a fost condamnat, în schimb, în ianuarie a.c., la şapte ani de închisoare, cu executare, de către Tribunalul Bucureşti, dar procesul continuă la Curtea de Apel Bucureşti.

Citiţi pe această temă şi articolul "La penitenciar, dar cu banii-n buzunar: Fiscul recuperează abia 1% din prejudiciile produse de corupţii bihoreni"