Altădată aliaţi, acum pe părţile opuse ale baricadei. Ioan Mang, preşedintele PSD Bihor, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că primarii din subordinea sa îi vor face plângeri penale preşedintelui liberal al Consiliului Judeţean, Cornel Popa, din cauza modului în care a împărţit, chiar săptămâna aceasta, fondurile destinate echilibrării bugetelor locale şi plăţii unor datorii de către primăriile din judeţ.

Împărţeală cu dedicaţie

Mang a afirmat că s-a consultat cu colegi de partid preşedinţi de Consilii Judeţene, nominalizându-l pe cel din Bistriţa Năsăud, şi a aflat că în acest judeţ repartizarea sumelor defalcate din cota de 20% din TVA a fost făcută pe baza unei „formule de calcul”, nu pe criterii politice, cum s-a întâmplat în Bihor.

„La Bistriţa s-a ţinut cont de numărul de locuitori, de arierate”, a spus Mang, adăugând că au fost consultaţi toţi primarii, care au decis să cedeze toţi banii Consiliului Judeţean, pentru că ei nu vor avea timp până la finele anului să-i cheltuie, pe când în Bihor nu a fost consultat niciun primar, iar fondurile „s-au împărţit fără nicio formulă de calcul, doar la comunele cu primari PNL şi câţiva UDMR”.

Mai mult, Mang a dat exemplul comunei Bunteşti, căreia deşi Guvernul i-a alocat bani pentru plata unor sentinţe judecătoreşti 319.000 lei, „Consiliul Judeţean i-a mai dat 200.000 lei, tot pentru ca să achite sentinţe; sper că nu e vorba de aceeaşi sentinţă”.

Şeful PSD Bihor a spus că şi fondurile pentru plata unor lucrări la drumuri comunale şi judeţene au fost repartizate tot pe criterii politice, „5,68 milioane pentru drumurile judeţene, nu se spune care, probabil doar pentru cele care trec prin comune cu primari PNL, şi 6,149 milioane lei pentru drumuri comunale”.

Ezitările lui Mang

Preşedintele PSD Bihor a sancţionat dur împărţirea făcută de preşedintele CJ, afirmând că aceasta trădează atât o înapoiere politică, cât şi o ilegalitate, acuzându-l pe fostul său aliat că nu înţelege „vremurile”.

„Acest comportament tipic anilor 2007-2008 denotă clar că PNL, prin domnul Popa Cornel, nu a înţeles nimic din ce au spus oamenii în stradă, din ce se întâmplă în ultimii doi ani, când se ridică calculatoare pentru a se afla pe ce principii se împart banii publici, şi că avem de-a face cu un grof care distribuie resursele financiare după bunul plac”.

Întrebat de BIHOREANUL de ce, în aceste condiţii, nu reacţionează cu mijloace nu doar politice, ci şi legale, juridice, Ioan Mang s-a eschivat, într-o primă fază spunând că acest lucru îl vor face primarii PSD Bihor, „care doresc acest lucru, să se constituie părţi vătămate, şi să facă plângeri penale, dar întâi la Curtea de Conturi”.

Pentru că BIHOREANUL a insistat să afle de ce nu se alătură şi el „dorinţei” primarilor, lăsându-i singuri, Mang a afirmat că „eu nu am nicio calitate”, iar apoi, când reporterul i-a amintit că are calitatea de consilier judeţean, a spus că se va „alătura” şi el colegilor care conduc comune.