Senatorul Ioan Mang, preşedintele PSD Bihor, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că "USL Bihor are 100% şanse să rămână unit, indiferent cine o să candideze la şefia Consiliului Judeţean, el sau competitorul său liberal, Cornel Popa.

Declaraţia a venit ca răspuns la întrebarea unui jurnalist privind şansele pe care Mang le dă supravieţuirii USL Bihor după desemnarea candidaţilor la cele mai importante funcţii administrative din judeţ, şi anume la Primăria Oradea şi la preşedinţia CJ, în condiţiile în care până acum liderul social-democrat a afirmat că, dacă la Primărie va candida liberalul Ilie Bolojan, ar fi logic, în opinia sa, ca la cealaltă poziţie candidatul USL să fie un pesedist, adică el însuşi.

În ultimele două luni, Mang a profitat de fiecare ocazie pentru a formula această pretenţie, criticând prestaţia liberalilor de la conducerea CJ în cadrul unei întâlniri pe care a organizat-o la Hotel Ramada pe marginea propunerilor de reorganizare administrativ-teritorială, ori proclamând dreptul PSD Bihor la şefia CJ chiar şi la ultima reuniune a conducerii organizaţiei judeţene, când a avertizat că liberalii nu ar putea recâştiga preşedinţia Consiliului Judeţean fără voturile simpatizanţilor PSD.

Amintim că, deşi atât PNL cât şi PSD au comandat câte un sondaj în baza căruia să fie desemnat candidatul USL la şefia Consiliului Judeţean Bihor, nici liberalii şi nici social-democraţii nu au făcut publice rezultatele celor două sondaje. Mai mult, Ioan Mang a lăsat să se înţeleagă, de mai multe ori, că indiferent de rezultatul sondajelor, candidatul USL la CJ Bihor va fi desemnat în urma negocierilor dintre copreşedinţii Uniunii, Crin Antonescu şi Victor Ponta, negocieri ce ar putea impune un candidat din PSD.