15 puncte termice din cartierele Ioşia şi Nufărul vor rămâne marţi agent termic pentru încălzirea apartamentelor. Electrocentrale va întrerupe furnizarea agentului termic primar către punctele termice 507, 509, 510, 511, 516, 910, 911 şi 913 din cartierul Ioşia, respectiv 834, 849, 850, 871, 872, 875 din cartierul Nufărul.

Conform unui comunicat al Electrocentrale oprirea încălzirii va afecta consumatorii din Ioşia, inclusiv cei racordaţi prin puncte termice proprii, cu excepţia celor deserviţi de punctele termice geotermale precum şi cei situaţi în zona străzilor Nufărului, Aleea Salca, Nojoridului, Ciheiului, Leonardo da Vinci şi adiacente.

Întreruperea agentului termic se va face pentru eliminarea unei avarii apărute la conductele Magistralei II din zona străzii Şoseaua Borşului. Furnizarea agentului termic primar către punctele termice afectate va fi reluată în cursul serii de marţi.