Controversatul arhiepiscop ortodox al Tomisului, ÎPS Teodosie a spus despre candidatul la prezidențiale, Călin Georgescu, că este „un trimis al lui Dumnezeu”, iar despre Vladimir Putin că este „un om al împăcării”, conform publicației franceze Le Figaro, care a dedicat un articol amplu alegerilor din România.
Patriarhia Română a reacționat marți, transmițând că ÎPS Teodosie va fi cercetat de Sfântul Sinod.
„Trimisul lui Dumnezeu”
G4Media.ro spicuiește marți din articolul apărut în Le Figaro.
„Fac asta - spune el, cu vocea tremurând de emoție - pentru că este mai mult un om al lui Dumnezeu decât un politician. Este un credincios, nepot și strănepot de preot, care apără valorile creștine și se interesează de viața de zi cu zi a românilor. Spre deosebire de majoritatea celorlalți candidați, el are un temperament echilibrat, nu ridică niciodată vocea și nu se dezminte. Desigur, cum diavolul există peste tot, există oameni care i se opun. Dar majoritatea credincioșilor mei îmi împărtășesc aprecierea. Noi credem că domnul Georgescu este un trimis al lui Dumnezeu”, a afirmat IPS Teodosie, conform Le Figaro, înainte de anularea turului al doilea al alegerilor prezidențiale.
Prelatul Bisericii Ortodoxe Române o acuză pe Elena Lasconi că dorește „să semene război și moarte” prin susținerea continuării ajutorului pentru autoritățile de la Kiev.
În schimb, el consideră că Vladimir Putin nu ar trebui să provoace teamă: „Nu trebuie să ne temem de Vladimir Putin, care este un om al împăcării, precum și un constructor de biserici”. Când i se atrage atenția că președintele rus a ordonat totuși invazia Ucrainei, Teodosie evită problema și dă vina pe „cel rău”.
De asemenea, în opinia lui ÎPJ Teodosie, Călin Georgescu ar fi trebuit să rezolve aceste neînțelegeri. „Acesta este un moment istoric”, spune el.
Patriarhia Română: Va fi cercetat
Patriarhia Română a reacționat marți printr-un comunicat de presă în care „se delimitează ferm de afirmațiile făcute de IPS Teodosie în cadrul interviului oferit publicației „Le Figaro” cu privire la domnul Călin Georgescu şi la preşedintele rus Vladimir Putin”.
Patriarhia spune că IPS Teodosie „va fi cercetat pentru încălcarea repetată a hotărârilor Sfântului Sinod privind campaniile electorale”.
„În proxima ședință de lucru a Sfântului Sinod, cazul Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie va fi cercetat pentru încălcarea repetată a hotărârilor Sfântului Sinod privind campaniile electorale”, se arată în informare.
BOR amintește că Sfântul Sinod a hotărât, începând cu anul 2008, că arhiereului, preotului, diaconului, monahului și monahiei din Biserica Ortodoxă Română „le este interzis să facă politică partinică sau să participe la campanii electorale în calitate de susținător(oare). Astfel, Biserica Ortodoxă Română își afirmă clar neutralitatea în timpul campaniilor electorale și se dezice de orice formă de politică partinică”.
În vizor, și preotul Mega
Pe de altă parte, și alți reprezentanți ai BOR l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, printre ei fiind și Ciprian Mega, care slujește în Oradea. Acesta a publicat un clip pe Youtube în care nu doar spunea că îl va vota pe Georgescu, ci îi îndemna și pe alți creștini să o facă.
Ulterior, tot pe Youtube, Ciprian Mega a spus că Episcopia Oradiei l-a atenționat să „încetez a-mi spune punctul de vedere în această campanie electorală, întrucât - susțin dumnealor - eu nu înțeleg sensibilele realități pastorale”. Tot el a spus că Episcopia Oradiei l-a „îndemnat” să șteargă clipul prin care-l promovează pe Georgescu și care a ajuns la 117.000 de vizualizări.