După ce a trecut de calificări, jucătoarea bihoreană de tenis Irina Bara s-a oprit în primul tur la cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, Roland Garros.

Sportiva din Ştei, în vârstă de 26 de ani şi numărul 122 WTA, a fost învinsă de australianca Astra Sharma cu scorul de 7-6, 6-2, marţi, la Paris.

Partida a durat o oră şi 24 de minute, iar adversarea bihorencei a fost o jucătoare care a beneficiat de un wildcard.

După eliminarea bihorencei, România a mai rămas cu doar trei reprezentante pe tabloul principal al Roland Garros, fiind vorba despre Sorana Cîrstea, Ana Bogdan cea care a acces deja în turul trei, şi Mihaela Buzărnescu. Jucătoarele Patricia Ţig şi Irina Begu au fost, la fel ca Irina Bara, eliminate în primul tur, de Naomi Osaka, respectiv Serena Williams.

Pentru evoluţia sa, Irina Bara va primi un cec în valoare de 60.000 de euro, precum şi 50 de puncte în clasamentul WTA.