Organizare "defectuoasă" sau haos premeditat în scopul întreţinerii unei atmosfere "fierbinţi", numai bune pentru departamentul de Public Relations? Întrebarea şi-au pus-o, probabil, nu puţini dintre adolescenţii din Oradea şi din judeţ veniţi sâmbătă cu sutele ca să participe, ca artişti în devenire sau doar ca simpli spectatori, la preselecţia pentru emisiunea Pro TV "Românii au talent", dar lăsaţi să stea în soare fiindcă producătorii nu le-au dat tuturora drumul în incinta Teatrului nici la un ceas după ora anunţată pentru începerea evenimentului, 12 "trecute fix", şi nici nu au amplasat vreun monitor pe care să urmărească ce se întâmpla în sală.

Puştanii aflaţi în faţa Teatrului şi-au pierdut repede răbdarea, astfel încât deja după o jumătate de oră au început să huiduie, strigătele lor putând fi auzite până şi din Piaţa Unirii, de la statuia lui Mihai Viteazu.

În pofida freamătului ce i-a cuprins pe adolescenţii nemulţumiţi, niciunul dintre organizatori nu a găsit de cuviinţă să vină în faţa lor pentru a le explica motivele pentru care trebuie să stea buluciţi în soare sau pentru a le cere să aibă răbdare. În schimb, în spatele clădirii, o parte din echipa emisiunii se relaxa cu apă şi răcoritoare, primind din când în când informaţii cu privire la numărul şi starea de spirit a "fanilor".

Nici măcar reprezentanţii presei locale nu au primit vreo lămurire şi nici nu au fost lăsaţi să intre în clădirea Teatrului, la uşă fiind postat un bodyguard cu consemnul "Pe aici nu se trece", şi cu interdicţia de a da informaţii despre cum pot fi contactaţi "responsabilii de eveniment". "Veţi primi probabil un comunicat de presă", a explicat lapidar paznicul angajat de oamenii Pro TV-ului.

Puţinii "aparţinători" veniţi să-şi susţină odraselele sau nepoatele/nepoţii priveau de peste drum, de la umbră, spectacolul isteriei colective, fie nervoşi, fie neputincioşi, prea puţini fiind amuzaţi de priveliştea neobişnuită pentru Oradea.

Vişină pe tort, "acţiunea" va fi reeditată şi în cursul serii, organizatorii anunţând o nouă rundă de preselecţii pentru ora 19.00, ceea ce poate însemna, însă, la fel de bine şi ora 20 sau 21. Totodată, o nouă preselecţie este anunţată, de la aceleaşi ore, şi pentru duminică.