Cei doi cetăţeni italieni - Raffaele Malintoppi şi Romano Ciro - şi o româncă din Bucureşti, Laurencia Andra Ioniţă, arestaţi sâmbătă în cazul fabricii de bani falşi descoperite la Oradea de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism rămân după gratii.

Curtea de Apel Oradea a respins miercuri contestaţia înaintată instanţei de apărătorii celor trei, ca neîntemeiată, încheierea fiind definitivă.

Arestarea celor trei a fost dispusă de Tribunalul Bihor sâmbăta trecută, la solicitarea procurorilor, care îi cercetează sub acuza de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, falsificare de monedă şi deţinere de instrumente în vederea falsificării.

În urma dezbaterilor, însă, magistraţii Tribunalului au decis că, în cazul lui Romano Ciro şi Laurencia Andra Ioniţă, probele strânse de procurori susţin doar acuzaţia de sprijinire a unui grup infracţional, pentru că au încercat să ardă bancnotele false scoase la tipografia deţinută de tatăl lui Ciro şi, totodată, cumnatul Laurenciei.

"Deşi iniţial toţi am crezut că arestarea a fost dispusă pentru trei infracţiuni, în final din încheierea de arestare rezultă că ar exista probe doar pentru infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional. Sper că, în final, vom reuşi să demontăm şi această acuzaţie", a explicat BIHOREANULUI apărătorul bucureştencei de 25 ani, Răzvan Doseanu.

Avocatul aduce ca argumente în favoarea clientei sale faptul că aceasta nu a avut cunoştinţă de existenţa şi componenţa grupului din care făcea parte şi cumnatul său. "Singura infracţiune care i se poate reţine e favorizarea infractorului", a mai spus Doseanu.

Citiţi întreaga poveste a fabricii de bani falşi de la Oradea în articolul: Mafioţii din Oradea: Cine sunt personajele care au pus bazele fabricii de euro falşi de lângă groapa de gunoi