Plouă cu plângeri penale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bihor! Un audit intern dispus de managerul Gheorghe Pintea a scos la iveală o serie de ilegalităţi care au "găurit" bugetul instituţiei cu peste 800.000 lei în mandatele predecesorilor săi. Un adevărat jaf comis prin contracte date "pe prietenii", fără licitaţii ori selecţii de oferte, cu servicii plătite la suprapreţ şi numiri ilegale în funcţii de conducere.

Una dintre ineditele dezvăluiri din plângerile asumate de actuala conducere a SAJ, depuse anul acesta la Parchetul Oradea, îl vizează pe preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa, Gheorghe Chiş. Încadrat ca ambulanţier la Oradea, bărbatul a fost pontat şi plătit vreme de cinci ani fără să fi urcat măcar o dată la volan, graţie prietenei sale, fosta manageriţă Daniela Petrişor!

Vremuri tulburi

Marius Pîrcioagă, fost şef al Direcţiei de Sănătate Publică BihorFaptele reclamate datează din perioada 2010-2015, când SAJ a fost condus de dr. Daniela Petrişor cu o mică pauză de 2 luni, în vara lui 2011, când Direcţia de Sănătate Publică a demis-o pentru "management defectuos", în urma unor controale desfăşurate împreună cu Ministerul Sănătăţii. Înlocuitor a fost pus dr. George Gălbineanu, dar nu atât pentru a se familiariza cu managementul instituţiei în vederea câştigării unui eventual concurs pentru ocuparea postului, cât pentru a-i face servicii şefului de atunci al DSP, Marius Pârcioagă (foto).

Astfel, la scurt timp după numire, Gălbineanu a angajat-o pe fiica acestuia la SAJ, pe un post inutil, de "consultant Resurse Umane", şi i-a reîncadrat soţia, pe Rozalia Pîrcioagă, plecată cu scandal înainte, când manager fusese dr. Tiberiu Bondar.

Aşa cum BIHOREANUL a dezvăluit  la acea vreme, Gălbineanu a facilitat măsluirea licitaţiei pentru amenajarea noului sediu al SAJ în favoarea firmei Vestind Construct, deţinută de un alt prieten al şefului DSP, Remus Căpăţână, caietul de sarcini fiind întocmit cu "ajutorul" directorului Vestind, Puiu Cazacu, prin firma de consultanţă a acestuia, Levions Consulting.

Trânteli…

Prima dintre cele trei plângeri penale depuse anul acesta de actuala conducere a SAJ vizează tocmai respectiva lucrare, realizată în decembrie 2011 - mai 2013. Investiţia a costat 3,1 milioane lei, sumă din care - conform verificărilor făcute în 2014 de auditorii Camerei de Conturi Bihor – o parte, şi anume 232.730 lei, a fost decontată pentru lucrări supraevaluate.

În loc să returneze banii, Remus Căpăţână şi şefii SAJ au făcut în iulie 2014 un "barter", afaceristul facturând instituţiei noi lucrări fix de aceeaşi valoare a datoriei, dar niciodată executate. De altfel, la scurt timp după ce actuala conducere a SAJ a descoperit afacerea ticluită pentru ca afaceristul să nu returneze suma stabilită de Curtea de Conturi, acesta şi-a şi transferat firma pe numele unei alte persoane.

...şi trânteli

Potrivit aceleiaşi plângeri, un alt contract cu dedicaţie a fost încheiat de fosta conducere a SAJ pentru serviciile de reparare a ambulanţelor. Deşi instituţia are autospeciale Mercedes, Fiat şi Volkswagen, dr. Petrişor şi directorul său economic, Remus Cacuci au încheiat contracte cu service-uri specializate în alte mărci auto, deşi preţurile din ofertele acestora a depăşit valoarea estimată a contractelor.

Mai grav, afacerea a fost ulterior prelungită prin acte adiţionale a căror valoare a depăşit-o cu mult pe cea a contractului iniţial, sub pretextul unor urgenţe extreme care nu au fost justificate, însă, în niciun fel. De altfel, matrapazlâcurile au şi adus SAJ două amenzi de 120.000 lei, plus şase avertismente, din partea Agenţiei Naţionale de Monitorizare a Achiziţiilor Publice.

Dublu sau nimic

O altă abatere reclamată se referă la o lucrare de 39.135 lei făcută în 2008 la Substaţia Salonta, printr-un contract încredinţat unui rom, Rostas Mihaly, care trebuia să demoleze acoperişul clădirii acesteia. Suma a fost plătită, dar ulterior, în baza unei simple înţelegeri verbale cu fostul manager dr. Tiberiu Bondar, Rostas a făcut şi alte lucrări, de peste 290.000 lei, pe care le-a facturat către SAJ, însă pentru că nu şi-a primit banii a cesionat creanţa unei femei, Maria Talaba.

Pentru afacerea cu pricina, dr. Bondar şi şeful de atunci al Serviciului Achiziţii, Remus Cacuci, s-au şi ales cu dosare penale, şi cu câte o amendă administrativă de 1.000 lei, în timp ce femeia a dat în judecată instituţia, cerând executarea silită pentru a primi cei 290.000 lei. În final, în 2013, judecătorii au stabilit că solicitarea era neîntemeiată deoarece nu existase niciun contract între SAJ şi Rostas pe care Talaba să-l fi preluat, singura datorie a instituţiei fiind cei 39.135 lei deja plătiţi lui Rostas. În ciuda sentinţei şi a unei comunicări prin care avocatul angajat îi informa pe şefii SAJ că nu trebuie să mai plătească nimic, aceştia au mai achitat încă o dată cei 39.135 lei, plus onorariul executorului judecătoresc, suma totală ajungând la 65.000 lei.

Plătiţi ilegal

Gheorghe Pintea, şeful Serviciului de Ambulanţă BihorÎn pofida evidenţei, actualul manager, Gheorghe Pintea (foto), a refuzat să nominalizeze vinovaţii, cerând ca acest lucru să-l facă procurorii. "Vorbim de 350.000 lei, un prejudiciu pentru care cineva trebuie să răspundă. Eu nu pot acoperi ilegalităţile nimănui", spune managerul, care a mai făcut încă două plângeri penale.

Prima o vizează tot pe doctoriţa Daniela Petrişor, acum director medical. Motivul? În decembrie 2012, în condiţiile în care toate celelalte posturi de conducere le-a scos la concurs, Petrişor l-a promovat "cu delegare" pe funcţia de director economic pe fostul şef al Serviciului Achiziţii, Remus Cacuci, deşi acesta era urmărit penal în "Afacerea Rostas", fiind aşadar incompatibil cu noua poziţie. De vreme ce numirea a fost ilegală, actualul manager al SAJ consideră că salariile încasate de Cacuci până anul trecut, când a fost revocat - în total 241.209 lei - reprezintă o pagubă provocată instituţiei şi, ca atare, banii trebuie recuperaţi.

Bani pe trândăveală

Gheorghe Chiş, preşedintele federaţiei AmbulanţaÎn cea de-a treia plângere, alături de doctoriţa Petrişor e vizat şi amicul acesteia, ambulanţierul Gheorghe Chiş (foto), ajuns lider al Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa, pontat şi plătit timp de cinci ani, în perioada 2010-2015, fără să fi lucrat pentru instituţie. "S-a constatat că în mod ilegal nu a fost cuprins în graficul de lucru, nu a desfăşurat activitatea pentru care a fost remunerat şi s-a semnat ilegal în condica de prezenţă, prejudiciind instituţia cu 212.366 lei", se arată în plângerea depusă la Parchetul Oradea.

Potrivit denunţului, Petrişor a ştiut şi a acceptat ca prietenul ei să încaseze bani nemunciţi, tocmai ea aprobând graficele de lucru din care l-a scos pe Chiş, pentru ca acesta să nu trebuiască să lucreze, dar şi pontajele şi statele de plată. "A ştiut (dr. Petrişor – n.r.) că acesta nu desfăşoară activitate şi că se semnează în fals în condica de prezenţă care atesta că lucrează în ture, în condiţiile în care pe numele lui nu au fost identificate foi de parcurs ori alte documente care să ateste că desfăşoară activitatea pentru care e plătit", se explică în plângere.

"Nu e nimic"

Abordată de BIHOREANUL, dr. Daniela Petrişor susţine că aşteaptă liniştită verdictul procurorilor. "În privinţa amenzilor date de Agenţia Naţională de Monitorizare a Achiziţiilor Publice există contestaţii pe rol. În ce priveşte salariile încasate de domnul Chiş, nu eu fac pontajul şi nici nu întocmesc statele de plată", a spus fosta şefă a SAJ, refuzând alte lămuriri.

Cât despre protejatul ei, sindicalistul şef Gheorghe Chiş e de negăsit, în ultima perioadă refugiindu-se în succesive concedii medicale şi de odihnă. Căutat la telefon, bărbatul a ales să nu răspundă nici apelurilor, nici mesajului prin care reporterul i-a solicitat explicaţii privind banii încasaţi , dar nemunciţi.

Oricum, atât el, cât şi ceilalţi protagonişti ai afacerilor care au "căpuşat" ani la rândul banii publici vor trebui să dea lămuriri în faţa procurorilor chemaţi să "vindece" Ambulanţa de paraziţi...


ÎN CONFLICT DE INTERESE
Informatorul... nevestei

O altă plângere penală depusă de actuala conducere a SAJ, de astă dată la Parchetul Bihor, îl vizează pe fostul coordonator al substaţiei de Ambulanţă din Aleşd, dr. Mirel Venter, reclamat în această primăvară de patronul unei firme de pompe funebre, Petru Tuşe, că ar fi divulgat informaţii unei firme concurente, Anastasis SRL, deţinute chiar de soţia sa, Mirela Venter.

Potrivit sesizării înaintate de Tuşe la SAJ Bihor, Venter a eliberat la cererea nevestei şi certificate constatatoare de decese – atribut aflat în mod normal în competenţa medicilor de familie – până şi în cazul unor decese suspecte, situaţie în care certificatele trebuiau întocmite doar de medicii legişti.

Chemat de şefi să se explice şi să prezinte cotorul registrului cu certificatele constatatoare în vederea verificării, Venter a susţinut că l-a pierdut, neglijenţă pentru care a şi fost schimbat din funcţie şi, apoi, dat pe mâna procurorilor.