O orădeancă de 55 ani a încercat să jefuiască, vineri dimineaţă, în jurul orei 9, casa de schimb valutar Anthorichi de pe Bulevardul Dacia. Femeia a pândit momentul în care angajata firmei a ieşit să schimbe preţurile de pe afiş şi a intrat în casa de schimb valutar cu intenţia de a fura banii din casieria rămasă nesupravegheată.

Femeia, Aurica Ivan, a fost văzută, însă, de casieră, care a încercat să o oprească. Vrând să scape, hoaţa a lovit-o cu un cuţit şi a rănit-o, după care a fugit. În îmbrânceli, şi atacatoarea a fost rănită.

Victima a declanşat butonul de alarmă şi a fost ajutată de un trecător, care a şi sunat la 112 şi a prins-o pe agresoare. Martoră la prinderea femeii a fost vânzătoarea unui ABC care s-a declarat revoltată de nepăsarea taximetriştilor aflaţi în zonă şi care nu au intervenit pentru a ajuta casieriţa rănită.

"Eu am auzit strigăte, dar nu am ştiut ce se întâmplă. Uşa de la casa de schimb era închisă şi în prima fază nu au intrat să văd dacă de acolo se aude. S-a făcut un moment linişte, apoi am auzit din nou ţipete şi am ieşit din magazin. Era tânăra din casa de schimb care ţinea o femeie şi striga. Ambele erau pline de sânge. Atacatoarea a fugit iar eu am tot strigat la taximetrişti, să ne ajute. Niciunul nu a intervenit", spune revoltată femeia.

Potrivit martorei, norocul casieriţei a fost că un pieton care a văzut scena de pe cealaltă parte a bulevardului, i-a sărit în ajutor şi a prins-o pe agresoare. "A prins-o pe femeie şi a sunat la Poliţie. Săraca fată, era în stare de şoc. Repeta într-una, să nu o scape, că are bani în poşetă", a mai povestit martora.

Poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic şi ai Poliţiei Municipiului Oradea se află în prezent la locul jafului pentru cercetări. În poşeta Auricăi Ivan au fost găsiţi 1700 lei, pe care aceasta a apucat să-i fure înainte să fie prinsă.

Şeful Poliţiei Bihor, comisarul şef Adrian Bucur, a declarat pentru BIHOREANUL că ambele femei sunt rănite şi sunt tratate de un echipaj medical de urgenţă, urmând ca, după ce starea medicală îi va permite, orădeanca acuzată de tâlhărie să fie condusă la sediul Poliţiei Oradea pentru audieri. "Deocamdată nu se cunoaşte motivul jafului", a declarat şeful Poliţiei Bihor.

Cele două femei au primit îngrijiri de la un echipaj al Ambulanţei. "Pe agresoare am dus-o la spital. Avea o plagă destul de lungă în palmă, la mâna stângă, de vreo 5 centimetri, care trebuia suturată. Casieriţa avea o împunsătură de cuţit mică, tot în mâna stângă, de nici un centimetru, şi zgârieturi pe gât. Aceasta a refuzat să fie transportată la spital", a declarat pentru BIHOREANUL dr. Emil Boţcău, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor.