Jaful s-a produs în jurul orei 13, într-o sală de jocuri situată la parterul unui bloc de pe strada Salcâmilor. Potrivit primelor date, bărbatul a intrat în sală şi a ameninţat-o pe angajata sălii de jocuri cu un cuţit, femeia fiind obligată să în predea banii pe care îi avea într-o borsetă, aproximativ 600 de lei.

După ce a primit banii, hoţul a dat cu spray înspre angajata sălii şi a fugit.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, ai Serviciului Criminalistic şi ai Poliţiei municipiului Oradea care, sub conducerea şefului Inspectoratului, comisarul şef Adrian Bucur, efectuează cercetări în vederea depistării autorului infracţiunii şi pentru recuperarea prejudiciului.

Surse din cadrul firmei de pază care are contract cu sala de jocuri spun că, deşi angajata atacată a acţionat butonul de panică, de la firma de monitorizare nu a fost anunţată echipa de intervenţie. Aceasta a aflat de la agentul de pază de la un alt dispozitiv apropiat despre incident şi a sosit la câteva minute la faţa locului, fără însă a-l mai putea găsi pe suspect în zonă.

"În sala de jocuri existau camere de supraveghere. Imaginile filmate urmează să fie procesate pentru a vedea dacă au surprins momentul jafului şi dacă ele conţin indicii care să conducă la identificarea autorului", a mai declarat inspectorul principal Alina Dinu.

UPDATE

Şeful Poliţiei Bihor a declarat pentru BIHOREANUL că există deja un suspect în acest caz, cunoscut ca având un mod de operare asemănător. "Bărbatul corespunde în mare semnalmentelor date de angajata sălii de jocuri atacată. În prezent persoana respectivă este audiată", a declarat comisarul şef Adrian Bucur.