Aproape 100 de şoferi au rămas fără permise de conducere la sfârşitul săptămânii trecute, mai bine de jumătate pentru depășirea limitelor legale de viteză.

Un număr de 18 acţiuni cu 15 filtre s-au desfăşurat în weekend în Bihor, la care au participat 411 polițiști, 352 de jandarmi, dar și polițiști de frontieră și reprezentați ai altor structuri de aplicare a legii, în principal pentru combaterea vitezei excesive sau neadaptate la condițiile de drum.

Poliţiştii au legitimat 1.700 de persoane și 944 de conducători auto au fost testați pentru alcool sau droguri, iar 550 de şoferi s-au ales cu amenzi pentru nerespectarea Codului rutier.

Dintre aceştia, 385 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 66 de sancțiuni au fost pentru lipsa centurii de siguranță, au fost sancționate șapte depășiri neregulamentare, șapte sancțiuni au fost pentru nefolosirea, în timpul zilei, a luminilor de întâlnire sau a luminilor pentru circulația diurnă, cinci sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului, patru sancțiuni au fost pentru lipsa ITP, două pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, iar 74 de sancțiuni au fost pentru alte abateri.

Totodată, poliţiştii bihoreni au reţinut 87 de permise de conducere, dintre care 57 pentru depășirea limitelor legale de viteză și 36 de certificate de înmatriculare, iar 14 şoferi s-au ales cu dosare penale.

Între aceştia se numără şi un tânăr în vârstă de 23 ani din Salonta care, în noaptea de sâmbătă spre duminică, beat fiind, a intrat cu maşina în şanţ pe DJ 709, între Salonta şi Arpăşel. Cercetările în caz sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Salonta, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!