Viceprimarul pesedist Ovidiu Mureşan a fost înlocuit cu udemeristul Istvan Huszar. Imediat după schimbare unii membrii PSD au pus pe tapet tragedia etnică care se produce. Mie mi se pare, însă, firesc ca într-un oraş ca Oradea să avem şi viceprimar maghiar.

Dacă tot e să ne dăm români verzi, pot arăta cel puţin două episoade în care PSD-ul numai de românism n-a dat dovadă. O dată când a refuzat mutarea Muzeului, măcar în parte, în Cetate. Ce-i deranja pe pesedişti dacă şi istoria românilor ar fi adăstat acolo? Apoi s-au împotrivit statuii Regelui Ferdinand (vechea marotă comunistă împotriva monarhiei!) în Piaţa Unirii, dând implicit un as în mânecă UDMR-ului, care imediat a venit cu ideea amplasării în centru a statuii regelui Ladislau.

Cred că cel mai important lucru pentru domnul Huszar este să conştientizeze că, la câte treburi sunt acum pe capul Primăriei, trebuie să judece întâi ca orădean şi abia apoi ca maghiar. Şi acest lucru e valabil pentru toţi locuitorii oraşului. Dacă vrem ca Oradea să arate bine nu trebuie să gândim ca pesedişti, liberali, udemerişti ori ca evrei, ţigani, catolici sau neoprotestanţi.

Dacă va fi să ne fie bine în urbea noastră, atunci ne va fi bine tuturor. Se vor bucura şi românii de un parc minunat, şi maghiarii. Ba, ca să fac o glumă, chiar şi romii, cu condiţia ca băncile să fie făcute din fier şi prinse în beton.

Pentru ca lucrurile să meargă ceas trebuie să avem la cârmă oameni de administraţie, dezbrăcaţi de haina politică. Vorba haştagului care a cotropit lumea: Je suis orădean!