Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Bihor a anunţat că a efectuat o acţiune de control care a cuprins un număr total de 33 de cabinete ale medicilor de familie, adică aproximativ 10% din totalul celor care funcţionează în judeţ, din care 15 în mediul urban şi 18 în mediu rural, tematica fiind respectarea normelor igienico-sanitare.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii joi, la 31 de cabinete structura funcţională a cabinetului a fost găsită corespunzătoare, iar la două cabinete (ambele din comuna Popeşti) aceasta fiind apreciată ca necorespunzătoare. Tot la Popeşti, starea igienico-sanitară a fost evaluată ca fiind necorespunzătoare la un cabinet, din cauza neîndeplinirii standardelor de curăţenie şi de întreţinere a spaţiilor, la fel cum tot necorespunzătoare era şi "asigurarea lanţului frig" pentru păstrarea vaccinurilor la temperaturile indicate de producători.

Starea grupurilor sanitare a fost considerată corespunzătoare la 26 cabinete şi necorespunzătoare la 7 cabinete din Popeşti, Sălacea şi Săcueni.

De asemenea, la un cabinet din Copăcel, inspectorii DSP au descoperit că nu era asigurată nici măcar apa caldă, iar la un cabinet din Săcueni aparatura de sterilizare nu avea verificarea tehnică făcută, astfel încât nu există siguranţă privind eficacitatea sterilizării instrumentelor medicale.

"Ca rezultat al acţiunilor de control şi deficienţelor igieno-sanitare constatate s-au prescris termene de remediere a neconformităţilor. Doi medici titulari ai cabinetelor au fost sancţionaţi cu avertisment (din comuna Copăcel şi oraşul Săcueni), iar un medic din comuna Popeşti a fost sancţionat pecuniar, valoarea amenzii aplicate este de 500 lei", informează conducerea DSP Bihor.