Comisarul şef Alin Haniş rămâne şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor în urma concursului organizat, vineri, la Bucureşti, unde s-a prezentat singur în faţa comisiei de examinare pentru a susţine un interviu pe teme profesionale.
Asta după ce, miercuri, contracandidatul său, comisarul şef Lucian Gheorghe Hodoşan de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice al Poliţiei Bihor, s-a retras din cursă.
Nota primită de ofiţer nu a fost făcută publică, încă, însă este peste 7, obligatorie pentru a promova examenul.
Comisarul şef Alin Haniş a fost delegat la şefia Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor din mai 2017, când s-a întors de la Satu Mare, unde a fost împuternicit, vreme de 6 luni, tot la conducerea IPJ Satu Mare.
Ofiţerul lucrează în Poliţia Municipiului Oradea din 1997 şi a fost, pe rând, şef peste Biroul de Cercetări Penale, Biroul de Ordine Publică, iar apoi şef al Poliţiei Municipiului Beiuş.
Din 2010, comisarul şef Alin Haniş a fost adjunct al şefului Poliţiei Oradea, iar din 2013 a fost şeful instituţiei.