Asociaţia Judeţeană de Fotbal Bihor şi Asociaţia "Cavalerii fluierului" Bihor au organizat, duminică, o nouă ediţie a turneului de fotbal pentru copii dotat cu Cupa Moş Nicolae.
Competiţia, care s-a desfăşurat la Arena Antonio Alexe şi la sala de sport din Paleu, a beneficiat şi de aportul Consiliului Judeţean Bihor, care a fost cofinanţator, dar şi de susţinerea partenerilor Primăria Oradea, Primăria Paleu şi Clubul Sportiv Municipal Oradea.
A rezultat un turneu atractiv, cu jocuri frumoase, fiecare echipă aducându-şi aportul în realizarea unui eveniment apreciat de public.
"Organizarea acestui turneu s-a făcut cu scopul de a le da cât mai multor copii posibilitatea să facă mişcare într-un cadru organizat. Pentru noi, toţi patricipanţii au fost învingători", a declarat Laurenţiu Danşa, preşedintele Asociaţiei "Cavalerii fluierului" Bihor. De altfel, toate echipele au fost premiate cu diplome, medalii, mingi şi pachete cadou.
Competiţia a reunit în total 16 echipe cu jucători născuţii în anii 2004-2006.
La Arena Antonio Alexe, grupa juniorilor E a fost câştigată de la Luceafărul Oradea, iar cea a juniorilor D de CSM Oradea. În schimb la sala de sport din Paleu, grupa juniorilor E a fost adjudecată de LPS Bihorul Oradea, iar grupa juniorilor D de CSM Olimpia Salonta.
Iată care au fost însă rezultatele complete ale competiţiei:
Arena Antonio Alexe
Grupa albastră – Juniori E
Luceafărul Oradea – CSC Sînmartin 6-0
Viitorul Marghita – CSŞ Salonta 2-1
CSC Sînmartin – CSŞ Salonta 2-3 (după lovituri de departajare)
Luceafărul Oradea – Viitorul Marghita 4-1
Grupa verde – Juniori D
Viitorul Oradea – CSM Oradea 2-5 (după lovituri de departajare)
CS Bihorul Beiuş – Phoenix Diosig 3-1
Phoenix Diosig – Viitorul Oradea 2-1
CSM Oradea – CS Bihorul Beiuş 2-1
Sala de sport Paleu
Grupa galbenă – Juniori E
LPS Bihorul – Şoimii Oradea 1-0
Unirea Valea lui Mihai – CSC Paleu 1-0
Şoimii Oradea – CSC Paleu 3-0
LPS Bihorul – Unirea Valea lui Mihai 3-1
Grupa roşie – Juniori D
Foresta Tileagd – CS Oşorhei 3-1
CSM Olimpia Salonta – Crişul Aleşd 2-0
CS Oşorhei – Crişul Aleşd 0-1
Foresta Tileagd – CSM Olimpia Salonta 0-2
De precizat şi faptul că la bunul mers al evenimentului şi-au adus contribuţia şi 16 voluntari. Aceştia au provenit dintre tinerii arbitri, dar şi din staff-ul AJF-ului Bihor.
Premiile au fost oferite copiilor de Valer Vancea, Laurenţiu Danşa, Marius Omuţ, Petru Boroş, Radu Bitea şi Alexandru Herman.