Postarea pe Facebook a doctoriței Flavia Groșan, cum că sexul cu o persoană vaccinată îmbolnăvește o persoană nevaccinată, a scandalizat profesioniștii din medicină și acea parte a societății care nu și-a dat rațiunea pe conspirații. Zeița Covidului, cum o numeau fanii în pandemie, a afirmat că un tânăr a cărui iubită este vaccinată a resimțit, după contactul intim cu ea, „dureri în piept, ceață mentală, o durere puternică în gât și o oboseală teribilă”, toate pricinuite de schimbul de fluide corporale prin care i s-ar fi scurs în organism „virus viu” din cel al partenerei.
În pandemie, când pretindea că ar fi vindecat 1.000 de oameni cu propria „schemă secretă” și că medicii omorau pacienții în spitale, femeia a devenit un idol al conspiraționiștilor, convinși că spune „Adevărul” contra „Sistemului”. „De astfel de doctori avem nevoie, nu de aserviți hotărâți să micșoreze populația, slugi ai Ocultei”, ziceau ei. Urmarea fenomenului Groșan? Au murit oameni care, seduși de aberații, împotriva elementarului simț de conservare, au refuzat ajutorul medical.
La acea vreme, femeia a scăpat de sancțiunile Colegiul Medicilor mulțumită slăbiciunii propriilor colegi. Știind că are „o problemă”, aceștia au menajat-o, cerându-i doar „să nu mai facă”. Greșit, arată recidiva, în urma căreia, de data asta, există șansa să fie evacuată din breaslă.
Îngăduința de atunci a autorităților (inclusiv judiciare, căci răspândirea de informații false cu consecințe asupra sănătății publice este infracțiune), s-a dovedit gravissimă, însă, nu doar din perspectivă medicală, ci și politică, inepțiile ajungând să viruseze o mare parte din popor.
Puțini își mai amintesc că, deși inventase propriul vaccin (Sputnik, un eșec) și își obliga cetățenii să se vaccineze, Rusia răspândea la export conspirații despre Covid și pericolul Pfizer ori Moderna. Scopul era, ca de obicei, să exploateze libertatea de expresie din societățile democratice pentru a le submina, căci Rusia se simte puternică doar când ceilalți sunt slabi.
După ce Rusia a trecut de la războiul hibrid la cel armat, prin invadarea Ucrainei, conspirațiilor de atunci li s-au tot adăugat altele. Idioții utili din pandemie le-au îmbrățișat și pe astea: Rusia își atacă vecinii ca să se apere și păzește Ortodoxia de depravarea Occidentului. În Rusia - unde KGB-istul Putin este la putere de un sfert de veac prin alegeri măsluite, asasinate și încarcerarea oponenților! - e democrație, la Bruxelles, București ori Chișinău, dictatură. Efectul? Idioții utili au ajuns la mărturisirea supremă: „Rusia nu este dușmanul meu”. Implicit, inamicul lor este lumea liberă, civilizația, cum ne și învață AUR, coloană a cincea cu ADN vădit chirilic.
Lupta împotriva minciunii nu mai este, în astfel de condiții, doar necesitate științifică și obligație morală, ci de-a dreptul comandament național. Altfel spus, statul e dator să acționeze nu numai ca să-și repare deficitele bugetare, ci și pentru a însănătoși creiere spălate de minciună și inimi îmbibate de ură. Până nu e prea târziu, iar otrava din minți nu se va transforma în sânge din trupuri...